“Benzile desenate şi canonul postmodern” de Ion Manolescu

ian. 8th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Cartea Românească, în colecţia „Critică şi Istorie literară”, va apărea volumul “Benzile desenate şi canonul postmodern” de Ion Manolescu, o polemică faţă de inerţiile gândirii culturale elitiste, ca şi faţă de spiritul estetic conservator.

Amatorii de pariuri culturale vor găsi în “Benzile desenate şi canonul postmodern” nu numai schiţa imprevizibilă şi deseori fluctuantă a fenomenului literar autohton după 1989, dar şi pronosticurile autorului, cu gradul lor de realizare sau eşec. Polemică faţă de inerţiile gândirii culturale elitiste, ca şi faţă de spiritul estetic conservator (care oferă, totuşi, un tampon util efectelor excesive ale relativismului valoric), cartea adresează câteva posibile provocări intelectuale diferitelor categorii de cititori, încercând să acopere gusturi, aşteptări şi niveluri de receptare nuanţate : cronici de întâmpinare ale unor best-seller-uri româneşti şi universale, articole de teoria imaginii (aplicate benzii desenate, desenului animat sau video-clipului), studii de istoria literaturii (vizând redefinirea noţiunii şi o reevaluare a câmpului cultural autohton), manifeste şi articole programatice (în care sunt demontate o parte dintre prejudecăţile sistemului critic românesc, înainte şi după 1989).

Ion Manolescu s-a născut în 1968, la Bucureşti. Este conferenţiar doctor la Catedra de Literatură Română, Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. Bursier New Europe College, 1996-97; Netherlands Institute for Advanced Sudy, 1998; New Europe College-LINK, 2005-06; Wissenschaftskolleg zu Berlin, 2010. Dintre volumele publicate, amintim: “Noţiuni pentru studiul textualităţii virtuale” (Ars Docendi, 2002); “Videologia. O teorie tehno-culturală a imaginii globale” (Polirom, 2003) – Premiul Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România (2004); “O lume dispărută. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici” (coautor, Polirom, 2004); “Explorări în comunismul românesc” (coautor, vol. I-II, Polirom, 2004-2005) – Premiul Cuvîntul (2006); “Derapaj” (roman, Polirom, 2006) – Menţiune internaţională KulturKontakt şi Bank Austria Literaris Wien (2008), Premiul Vladimir Colin (2008), Premiu special Observator cultural (2007), Premiul Tomis (2007).

Număr de vizualizări :1486


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro