Moshe Idel, cel mai important hermeneut al cabalei, va primi titlul de “Doctor Honoris Causa”, la Iaşi

dec. 15th, 2010 | By | Category: Eveniment

Joi, 16 decembrie 2010, ora 13:00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, scriitorul Moshe Idel, recunoscut în lumea academică internaţională drept cel mai important hermeneut al cabalei, va primi titlul de “Doctor Honoris Causa” al Universităţii ieşene. În 1999, Moshe Idel a primit prestigiosul „Israel Prize” pentru excelenţă în domeniul filosofiei iudaice, iar în 2007 a fost recompensat cu “National Jewish Book Award in Scholarship” pentru volumul “Fiul lui Dumnezeu şi mistica evreiască”.

Cel mai recent volum al lui Moshe Idel, apărut la editura Polirom, în colecţia „Plural M”, “Fiul lui Dumnezeu şi mistica evreiască”, reprezintă prima încercare de abordare a temei filiaţiei divine aşa cum este ea tratată în ansamblul misticii evreieşti.

„Sper ca, prin acest studiu şi prin multiplele distincţii pe care le sugerează, să poată fi înţelese mai bine nu numai formele mistice ale Fiului lui Dumnezeu în iudaism, ci chiar conceptul de Fiu al lui Dumnezeu în religie în general să fie îmbogăţit într-o oarecare măsură.” (Moshe Idel)

Pornind de la ipoteza că teoria lui Filon a avut un impact asupra formelor de filiaţie din creştinism, autorul discută o serie de texte iudaice medievale apărute în urma întâlnirilor cu moştenirea speculativă greacă, din punctul de vedere al creativităţii iudaice pe care aceste întâlniri au declanşat-o.

„Cu o erudiţie impresionantă şi o înţelegere pătrunzătoare, Moshe Idel a cercetat o dimensiune mult timp neglijată a misticismului evreiesc: tema filiaţiei divine. Mergând de la Biblia ebraică la Freud şi dincolo de el, opera monumentală a lui Idel analizează caracterul distinctiv al ideilor de filiaţie din mistica iudaică, precum şi relaţia lor cu perspectiva creştină asupra lui Isus ca Fiu întrupat al lui Dumnezeu. Volumul lui Moshe Idel este un tur de forţă al istoriei intelectuale, o realizare importantă atât pentru misticismul evreiesc, cât şi pentru dialogul interreligios.” (Bernard McGinn)

„Se consideră tot mai mult că, în studiul misticismului evreiesc, Moshe Idel poate fi comparat cu Gershom Scholem. Cartea sa despre conceptul de filiaţie în Cabala este o îmbinare extraordinară de erudiţie şi ipoteze imaginative. Existenţa unui iudaism intelectual este condiţionată de lectura lui Idel, indiferent de afinităţile spirituale.” (Harold Bloom)

Moshe Idel (n. 1947, Târgu-Neamţ), profesor de gândire iudaică la Universitatea Ebraică din Ierusalim şi cercetător la Institutul Shalom Hartman, este doctor în filosofie cu specializarea Cabala.

În 1999 a primit prestigiosul „Israel Prize” pentru excelenţă în domeniul filosofiei iudaice. Numeroasele lucrări publicate includ titluri de referinţă precum: Kabbalah: New Perspectives (1988), The Mystical Experience in Abraham Abulafia (1988), Golem: Jewish Magical and Mystical Traditions on the Artificial Anthropoid (1990), Hasidism: Between Ecstasy and Magic (1995), Messianic Mystics (1998), Absorbing Perfections: Kabbalah and Interpretation (2002), Kabbalah and Eros (2005), Enchanted Chains: Techniques and Rituals in Jewish Mysticism (2005).

La Editura Polirom au mai apărut: Perfecţiuni care absorb. Cabala şi interpretare (2004), Ceea ce ne uneşte. Istorii, biografii, idei (Sorin Antohi în dialog cu Moshe Idel, 2006), Ascensiuni la cer în mistica evreiască. Stâlpi, linii, scări (2008).

Număr de vizualizări :981


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro