Integrala prozei scurte a lui Samuel Beckett, în curs de apariţie la Polirom

dec. 13th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Polirom, în colecţia “Biblioteca Polirom” va apărea integrala prozei scurte a lui Samuel Beckett, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1969, în traducerea din franceză a Ilenei Cantuniari, şi în traducerea din limba engleză a Veronicăi D. Niculescu.

Apariţia editorială constituie o premieră pe piaţa de carte autohtonă, până acum fiind publicate doar selecţii din opera lui Beckett.

Integrala prozei scurte, primul volum din „Seria de autor Samul Beckett“ iniţiată de Editura Polirom, reuneşte povestirile şi nuvelele din întreaga perioadă de creaţie a scriitorului, oferind o perspectivă de ansamblu asupra evoluţiei temelor, personajelor, limbajului şi modalităţilor stilistice specifice operei sale. Grupate în două mari secţiuni, “Proză scurtă în limba engleză” şi “Proză scurtă în limba franceză”, în funcţie de limba în care au fost scrise iniţial de autor, textele de mai mică sau mai mare întindere sunt dispuse după anul publicării, fie independent, în diverse reviste literare din epocă, fie în volum.

Număr de vizualizări :1591


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro