De la romanul “Recuperatorii” de Eric Garcia, la filmul “Repo Men” în regia lui Miguel Sapochnik

dec. 8th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Leda- Grupul Editorial Corint a apărut volumul “Recuperatorii” de Eric Garcia, în traducerea lui Ovidiu Petrişor, colecţia „Thriller Leda”, roman aflat la baza filmului “Repo Men”, o producţie Universal Pictures avându-i în distribuţie pe Jude Law, Forest Whitaker şi Alice Braga.

Mulţumită miracolului tehnologic al orgartifurilor, acum poţi trăi practic veşnic. Organe artificiale aproape indestructibile, aceste minuni din metal şi plastic, sunt mult mai fiabile şi mai eficiente decât plămânii predispuşi la cancer şi rinichii fragili cu care te-ai născut – iar Uniunea Creditelor va fi încântată să pună la punct un plan de plăţi în rate. Dar, desigur, dacă neglijezi ratele, unul dintre profesioniştii dedicaţi acestui scop va fi trimis să te depisteze şi să revendice produsul firmei.

Aceasta este povestea ascensiunii – şi decăderii – celui mai bun biorecuperator din domeniul extracţiilor, care îşi descoperă sufletul când îşi pierde inima… iar apoi trebuie să fugă.

„Garcia este un povestitor captivant cu, un talent special pentru limbaj.” , a scris Boston Globe.

Trailer-ul filmului poate fi vizionat aici: http://www.youtube.com/watch?v=jl9Nvg4yuus

Eric Garcia (născut în 1972) este autorul mai multor romane, printre care “Matchstick Men” (ecranizat în regia lui Ridley Scott şi avându-l în distribuţie pe Nicholas Cage), precum şi seria „Anonymous Rex” (adaptată pentru SciFi Channel în 2004). Alături de Garrett Lerner a scris scenariul filmului „Repo Men”, bazat pe thrillerul său „Repossession Mambo”, publicat în limba română sub titlul “Recuperatorii”. Născut la Miami, Florida, Garcia trăieşte în prezent în sudul Californiei împreună cu soţia sa, două fiice şi un câine.

Număr de vizualizări :1152


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro