„Opera Prima”, la finele proiectului-pilot

dec. 7th, 2010 | By | Category: Proiecte

Astăzi, 8 decembrie 2010, ora 13:00, la Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu” (strada Pajurei nr. 9, Bucureşti) are loc conferinţa de încheiere a proiectului pilot „Opera Prima” de reintegrare socio-profesională prin artă a categoriilor defavorizate de pe raza Municipiului Bucureşti. Conferinţa se va bucura de sprijinul domnilor Paul Chiribuţă – iniţiatorul  şi coordonatorul proiectului „Opera Prima” şi George Mihăiţă – directorul Teatrului de Comedie şi al Clubului UNESCO Adolescenţii.

De-a lungul anului 2010, OPERA PRIMA a desfăşurat multiple activităţi culturale şi educaţionale: reprezentaţii teatrale („Treapta a noua” – regia Adriana Popovici, UNATC, „Romanţioşii” – regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul Nottara, „Clovnii” – regia Mihai Gruia Sandu, UNATC, „Oleanna” – regia Eugen Gyemant, UNATC, „L-V 8-16” – regia Ioana Păun, Teatrul LUNI de la Green Hours, „Biloxi Blues” – regia Mircea Rusu, Alexandru Jitea, UNATC, „ComediAmore” de Ştefan Lupu şi Andreea Mateiu, UNATC), spectacole lectură după “De veghe-n lanul de secară” de J.D. Salinger, coordonate de Alexandru Mâzgăreanu şi Sorina Ştefănescu, spectacole teatru-sport coordonate de lect univ. Mihaela Sârbu, spectacole de magie cu Marius Drăguş, ateliere de scriere creativă conduse de Dan Mircea Cipariu, recitaluri de poezie oferite de George Mihăiţă, workshopuri de actorie desfăşurate de masteranzii UNATC, realizarea integrală a spectacolului de teatru „Dragă Elena Sergheevna” după Ludmila Razumovskaia, cu liceeni şi actori profesionişti, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, cursuri de calificare în meseriile de culise cu maeştrii ai domeniului Virginia Popa, Gabriela Azzali, Mihaela Oance, Silviu şi Mugur Mehedinţeanu, traininguri de vorbire, creativitate şi mişcare scenica susţinute de Ana Ciontea şi George Mihăiţă, precum şi traininguri de art thérapie şi aprofundarea mijloacelor şi a modalităţilor practice de intervenţie în mediile sociale defavorizate, susţinute de experţi din Franţa: Richard Forestier de la AFRATAPEM Tours şi Thierry Arnal de la Théâtre de la mauvaise tête, Marvejols.

Dintre instituţiile vizitate cu aceste activităţi, amintim  liceele: Constantin Brancoveanu, Marin Preda, Dimitrie Bolintineanu, Tudor Vladimirescu, A.D. Xenopol, Mircea Eliade, Eugen Lovinescu,  PTTR Gheorghe Airinei, Stefan Odobleja,  Dimitrie Leonida, Grigore Moisil, A. I. Cuza, Petru Maior. De asemenea,  Studioul de Teatru „Mihai Eminescu” , din cadrul Clubului Copiilor din Sectorul 5 – important centru de reuninue pentru liceele sectorului de care aparţine. Am fost prezenţi de asemenea şi în diverse centre de plasament şi de zi: Centrul de plasament nr. 3 Pinocchio, Centrul “Salvaţi Copiii”, Centrele de zi “Casa noastră” şi “Licurici, Fundaţia “Sfânta Macrina”, la Complexul de Servicii Socio-Medicale al Municipiului Bucureşti, la Secţia Pediatrie a Institutului Oncologic Fundeni şi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii  „Marie S. Curie”. Nu în ultimul rând, ne-am bucurat de spaţiul oferit de Teatrul de Comedie – Sălile Studio şi Nouă, precum şi Sala Mare şi culisele.

Proiectul OPERA PRIMA este coordonat de o echipă de tineri profesionişti, masteranzi şi absolvenţi ai U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” Bucureşti: Sorina Ştefănescu,  Alexandru Mâzgăreanu, Maria Pitea şi Sorina Diaconu.

Centrul de Creaţie şi Educaţie prin Teatru OPERA PRIMA este un proiect inovativ care propune un model socio-cultural de educaţie şi reintegrare socială ce se adresează categoriilor defavorizate de pe raza Municipiului Bucureşti. Proiectul a fost  implementat în ianuarie 2010 de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti împreună cu Teatrul de Comedie şi Clubul UNESCO „Adolescenţii”, în parteneriat cu U.N.A.T.C. „I.L.Caragiale” Bucureşti şi se va desfăşura până la finalul anului în curs.

Partener:

PPD [Pharmaceutical Product Development] – Organizaţie de cercetare, cu extindere globală

Parteneri media: TVR2, TVR Cultural, Observator Cultural, Radio Romania Cultural, RFI Romania, PORT.ro, Agenţia de Carte, Teen Press, Am doar 18 ani.

Număr de vizualizări :1141


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro