“Perugia – colaje şi măşti” de Flavia Teoc

dec. 21st, 2010 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Casa Cărţii de Ştiinţă a apărut volumul Perugia – colaje şi măştide Flavia Teoc,  în colecţia Memorii, Jurnal, Interviuri”.

„La Perugia am ajuns după trecerea Befanei pe deasupra oraşului. L-am găsit străin şi retras, asemenea unui loc care nu se lasă uşor cunoscut. Încă din prima seară am ales să descriu această apropiere în care oraşul îmi vorbea despre el, iar eu îi vorbeam despre mine. Imaginat la început ca roman al Perugiei, apoi ca „însemnare a călătoriei”, acest dialog a sfârşit ca jurnal.” , a scris Flavia Teoc.

Număr de vizualizări :1171


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro