“La confluenţa a două culturi. Lupasco astăzi”

dec. 9th, 2010 | By | Category: Postcard

Luni, 6 decembrie 2010, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român din Bucureşti a găzduit lansarea volumului “La confluenţa a două culturi. Lupasco astăzi” editat de Basarab Nicolescu şi publicat la Curtea Veche Publishing. Pe 24 martie 2010, la Paris a avut loc Colocviul Internaţional UNESCO, dedicat personalităţii şi creaţiei lui Stéphane Lupasco. Volumul lansat de Curtea Veche Publishing, “La confluenţa a două culturi: Lupasco astăzi”, reuneşte alocuţiunile a şase autori români şi opt francezi: Horia-Roman Patapievici, Adrian Cioroianu, Ioan Chirilă, Pompiliu Crăciunescu, Oana Soare şi Basarab Nicolescu, respectiv Jean-François Malherbe, Thierry Magnin, Edgar Morin, Michel Cazenave, Jean-Louis Revardel, Paul Ghils, Michel De Caso şi Joseph E. Brenner. Cartea a fost publicată cu sprijinul Delegaţiei Permanente a României la UNESCO, al Institutului Cultural Român şi al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (CIRET).

Lansarea a adunat un public numeros în faţa unor vorbitori de seamă precum academicianul Basarab Nicolescu (coordonatorul colecţiei Ştiinţă, Spiritualitate, Societate), Emil Constantinescu (Preşedinte al României între anii 1996 şi 2000), Horia-Roman Patapievici (Directorul Institutului Cultural Român), Adrian Cioroianu (istoric, om politic şi Conferenţiar universitar la Facultatea de Istorie de la Universitatea Bucureşti), Oana Soare (cercetătoarea la Institutul de Istorie şi Teorie Literară al Academiei Române), Magda Stavinschi (coordonatoarea colecţiei Ştiinţă, Spiritualitate, Societate) şi Grigore Arsene (Directorul General Curtea Veche Publishing).

Academicianul Basarab Nicolescu a deschis şi moderat discuţia despre opera puţin cunoscută a filosofului francez de origine română Stéphane Lupasco. Evenimentul s-a remarcat prin apropierea de o  sincronizare cu lansarea  volumului-pandant din limba franceză, intitulat: “À la confluence de deux cultures: Lupasco aujourd’hui”. Acesta a fost publicat în luna noiembrie la Paris, la editura Oxus.

Stéphane Lupasco (1900-1988), unul dintre marile personalităţi ale culturii umaniste europene contemporane, s-a născut în România şi a trăit, din 1916, în Franţa. Membru post-mortem al Academiei Române, este autorul Logicii dinamice a contradictoriului, unde a propus “un nou concept filosofic: terțul inclus. Un concept valabil, în plus, în domenii diferite, chiar extreme, ca fizica și teologia, lingvistica și matematica.” (Nicolae Manolescu)

Număr de vizualizări :1250


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro