“Între timpuri” de Catia Maxim

dec. 3rd, 2010 | By | Category: Proiecte

Vineri, 10 decembrie 2010, ora 19:00, în sala Rotondă a Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti are loc lansarea volumului “Între timpuri” de Catia Maxim, Editura Tracus Arte. Volumul va fi prezentat de Traian T Coşovei, Dan Mircea Cipariu şi Ioan Cristescu.

“Între timpuri” este un bildungsroman autohton, impecabil scris, care prezintă evoluția sinuoasă a caracterului și personalității unui personaj inocent „fugit” în Bucureștiul interbelic pentru a scăpa de asprimile şi chiar de anonimatul vieţii la ţară. Titlul volumului sugerează chiar forţata trunchiere şi alterare a moralităţii unui personaj care, forţat de tranziţia istorică – de la interbelic la comunism stalinist, comunism ceauşist, prima parte a anilor ’90 – să îşi modifice structura genetică pentru a supravieţui.

Catia Maxim debutează în 2007 cu romanul „Încă un pas”, apărut la editura Echinox, pentru a continua cu volumul de povestiri „Clipe salvate” (editura Nicol, 2008) şi „Ghici pe cine iubesc eu?” (Semne-Artemis, 2009).

“Între timpuri”, se joacă cu timpurile verbale, pictând un univers apus exprimat prin amintirile înlănţuite una în alta ca ochiurile unei plase, iar din când în când prezentul intervine cu o culoare estompată învăluită într-o pânză de ţărână. Tudor redesenează la aproape nouăzeci de ani trecutul încercând să se lămurească ce anume a contat în viaţa lui cel mai mult. E un roman care se scrie greu.”, a scris autoarea.

Număr de vizualizări :1711


One Comment to ““Între timpuri” de Catia Maxim”

  1. catia maxim spune:

    Lansarea va avea loc la Cafeneaua- La Muzeu
    * Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro