“Geografia iubirii” de Glenda Burgess

dec. 28th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Nemira a apărut volumul “Geografia iubirii” de Glenda Burgess, în colecţia “Nemira Damen Tango”, în traducerea Adrianei Cerkez.

“Aceasta este o carte despre reperele emoţionale ale vieţii, despre munţii şi văile fericirii, deşerturile de disperare şi valurile mareice ale sorţii, sau cum îi spun eu, geo­grafia iubirii. În timp ce scriam, am început să mă întreb – deşi se pare că mi-am dat frâu liber – dacă oamenii ar putea fi mişcaţi sau inspiraţi de povestea mea, dacă pot găsi vreo apropiere de viaţa lor, dacă pot  comunica emoţional cu mine, o străină, în le­gă­tură cu experienţele noastre comune. Publicarea unei cărţi este un act egoist în sine, dar este şi foarte vulnerabil. Îţi pui pe hârtie cele mai intime momente ale vieţii şi le dai oamenilor dreptul de a le diseca şi a le critica sau, mai rău chiar, de a nu le lua în seamă. Aşa că… inspir profund şi îi dau drumul în lume.”, a scris Glenda Burgess.

„Poveştile tandre semnate de Burgess ne readuc aminte că suntem definite de marile noastre iubiri, chiar şi mult timp după ce le-am trăit.” (Elle)

Număr de vizualizări :1137


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro