“Federeii” de Nicolae Avram

dec. 25th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

La Casa de Editură Max Blecher a apărut volumul “Federeii” de Nicolae Avram, în colecţia “Plantaţii”.

„Poemele orfeline ale lui Nicolae Avram sunt amintiri dintr-o copilărie feroce. Bizar e că rememorarea anilor de cumplită ucenicie din orfelinat e tincturată de o irepresibilă (şi în bună măsură masochistă) nostalgie – din când în când, mici epifanii fac ca fiinţele şi obiectele acelei vârste a răului să capete, sub strălucirea blândă a memoriei, irizaţii stranii şi chiar să devină luminoase (până şi sângele se coagulează pe faţa lui Damian roşcatul, «cel pe care băieţii îl puneau să sară / în cap de pe dulap / în balta ivită deodată în duşumea», în «cheaguri luminoase»). E limpede că ce ai sub ochi e descrierea unui imperiu al răului edificat de adolescenţi (şi detaliul că un anume Cămăraş e declarat «rege al muştelor» nu are cum să nu te ducă cu gândul la copiii malefici ai lui Golding), a căror cruzime pură aminteşte uneori de atrocităţile comise de trupele de soldaţi-copii din Somalia. Însă la fel de limpede e că descrierea aceasta, ilustrare a răului, e în acelaşi timp şi o apărare a lui. Unui personaj ajuns, după anii de orfelinat, şef al unei echipe de constructori la muntele Athos, un călugăr îi pune în braţe o icoană, îl priveşte în ochi şi îi spune: «Eşti diavolul. Te iubesc», după care dispare. Pentru Nicolae Avram, lumea aceea era diavolul, şi o iubeşte. Iar cartea de faţă, fireşte, e icoana acelei lumi.”, a scris Radu Vancu.

Nicolae Avram (n. 1966, Năsăud) este licenţiat în Drept şi membru al Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud. A debutat cu volumul „Cântece de sinucigaş (cartea I)” (2000), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor – secţiunea debut, la Colocviile Coşbuc, Bistriţa (preşedintele juriului: Cezar Ivănescu). A mai publicat „Litanii pentru diavol” (2006) şi „Cântece de sinucigaş (cartea a doua)” (2008), volum distins cu premiul „Radu Săplăcan”. A îngrijit ediţia „Iată cina. Iată taina”, cuprinzând poemele postume ale lui Aurel Onişor (2007).

Număr de vizualizări :1398


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro