“Doar un nou context social-cultural, să-i zicem european, ar putea crea condiţiile de manifestare a unei noi generaţii de creaţie”

dec. 26th, 2010 | By | Category: Dialogul de carte

La Editura Limes a apărut un nou volum semnat de Dumitru Chioaru, intitulat “Noi developări în perspectivă”. Acesta cuprinde “portretele critice” ale poeţilor nouăzecişti: Vasile Baghiu, Daniel Bănulescu, Andrei Bodiu, Ruxandra Cesereanu, Nicolae Coande, Caius Dobrescu, Rodica Draghincescu, Emilian Galaicu-Păun, Mihail Gălăţanu, Judith Meszaros, O. Nimigean, Iustin Panţa, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Simona Popescu, Floarea Ţuţuianu, Ioan Radu Văcărescu, Paul Vinicius, şi continuă cu douămiiştii: Constantin Acosmei, Dumitru Bădiţa, Rita Chirian, Dan Coman, Dumitru Crudu, Teodor Dună, Adela Greceanu, Marius Ianuş, Doina Ioanid, Claudiu Komartin, V. Leac, Ştefan Manasia, Ruxandra Novac, Cosmin Perţa, Daniela Popa, Dan Sociu, Radu Vancu, Elena Vlădăreanu. Începute cu “Developări în perspectivă” (2004) şi continuate cu “Noi developări în perspectivă”, aceste incursiuni în poezia ultimelor decade vor continua cu „Noua poezie nouă”. Andra Rotaru a dialogat cu Dumitru Chioaru, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

“Noi developări în perspectivă” (Editura Limes, 2010) continuă firesc, volumul “Developări în perspectivă” apărut la Editura Cartea Românească în anul 2004, volum care cuprindea “portretele critice” ale optzeciştilor. Acest nou volum extinde aceste „portrete” până în zilele noastre. Ce v-a determinat să continuaţi şi să urmăriţi în acest volum evoluţia de după anii `89 a poeziei?

Dragă Andra, eu  nu sunt numai autor ci şi comentator, ca să nu zic critic, de poezie. Întotdeauna am urmărit numele noi care apar în poezie, aşa încât nu puteau să-mi scape nici poeţii afirmaţi după Decembrie ‘89. Înainte era mai simplu, pentru că ei publicau în cele câteva reviste literare, iar volumele se găseau în librării. Acum lucrurile sunt mai complicate: revistele şi volumele nu se prea găsesc, dar au apărut site-uri şi blog-uri pe internet pe care le frecventez fără prea mult entuziasm. Am rămas un cititor de modă veche: trebuie să am cartea în mână pentru a putea scrie despre ea. Aşa am parcurs seria optzeciştilor, care s-a încheiat într-o carte, după care am continuat să scriu “portretele critice” de la rubrica “Developări în perspectivă” din revista “Euphorion”, abordându-i pe nouăzecişti, dintre care mulţi îmi erau cunoscuţi dinainte de Decembrie ‘89. Am văzut în nouăzecism o continuare a fenomenului poetic care începe cu optzeciştii, cu modificări mai mult de nuanţă decât de substanţă. Apoi am constatat că nici douămiiştii n-au sărit prea departe de trunchi, chiar dacă schimbările de paradigmă sunt mai radicale decât la nouăzecişti. Dar aceste trei valuri de poeţi alcătuiesc aceeaşi generaţie de creaţie, care dă o nouă viaţă limbii şi literaturii române.

Cât de pregnant se simte în poezia de după `89 democraţia şi cât de diferită e libertatea de exprimare?

De democraţie au beneficiat toţi poeţii, chiar şi cei care păreau definitiv compromişi. Unii au publicat texte/ volume cenzurate înainte de Decembrie 1989, în încercarea de a oferi altă imagine/ altă biografie a lor. Alţii  au renunţat să mai cultive poezia esopică, estetizantă, scriind în ton cu democratizarea societăţii şi noua orientare poetică- una mai directă, confesivă sau colocvială, dar au pierdut din audienţă, pentru că falsau. Cei cu adevărat valoroşi au continuat să scrie în formula care i-a consacrat. Poeţi/ scriitori cu mari opere de sertar, în ciuda aşteptărilor, n-au existat. Anii ‘90 au însemnat deplina afirmare a optzeciştilor şi nouăzeciştilor în formulele create în deceniul anterior, când libertatea de exprimare era drastic cenzurată. Dar oricât de marcată pare azi de limitele libertăţii de exprimare, creaţia optzeciştilor înseamnă începutul formării conceptului postmodern de poezie. Iar la tinerii poeţi libertatea de exprimare fiind deplină, s-a manifestat pe măsura talentului lor, în formule tot mai diversificate.

A fost poezia ocolită de o politizare a ei după revoluţie? În ce mod s-a folosit şi s-au făcut simţite tematica revoluţiei sau cea postdecembristă, de exemplu?

Nu se poate vorbi de o poezie revoluţionară, pentru că n-a existat o revoluţie românească în adevăratul sens al cuvântului, care să catalizeze energiile creatoare, solicitându-le angajarea pentru realizarea unui program. Iar “revoluţia limbajului poetic”, ca să preiau expresia din titlul unei cărţi de Julia Kristeva, s-a produs în perioada predecembristă, împlinindu-se în cea postdecembristă prin aportul celor trei valuri de reprezentanţi ai noii poezii. Există totuşi o retorică a dezamăgirii şi a frustrării (post)revoluţionare, care dovedeşte mai degrabă dezangajarea decât angajarea poetului/ scriitorului, asumându-şi marginalitatea socială ca pe un corolar al individualismului său.

Scrieţi în prefaţa cărţii: “Cred că douămiişti reprezintă ultimul val dintr‑o generaţie de creaţie care a început cu optzeciştii şi a continuat cu nouăzeciştii, marcând ceea ce în succesiunea logică a celorlalte două generaţii din secolul XX, interbelică sau modernistă, şi postbelică, neomodernistă, s‑ar putea numi perioada postmodernă a poeziei româneşti.”

Îmi menţin părerea, chiar dacă ea este respinsă mai ales de tinerii poeţi. Timpul o va confirma sau infirma.

S-au făcut simţite vocile individuale în interiorul poeziei anilor 2000?

Există cîteva voci bine individualizate ieşite dintr-un cor numeros de poeţi tineri, care cred că se află printre cei abordaţi de mine în portretele critice din volumul “Noi developări în perspectivă”.

În acest nou volum sunt reuniţi mai puţini poeţi decât în precedentul. Care este motivul?

Când am deschis rubrica “Developări în perspectivă” în 1990, opzeciştii erau (încă) „poeţii tineri”, ale căror volume abia atunci au început să apară într-un ritm mai susţinut, care a confirmat existenţa unei noi generaţii. De aceea, iniţial, “Developări”-le mele se adresau doar optzeciştilor, aspirând să-i cuprindă, dacă nu pe toţi, măcar pe cei importanţi. S-a strâns astfel material de o carte. Îmi dau seama azi, când privesc retrospectiv fenomenul şi constat că alte două valuri de poeţi completează tabloul unei întregi generaţii de creaţie, că unii dintre optzecişti pot fi lăsaţi deoparte, ceea ce voi face în sumarul antologiei „Noua poezie nouă”. Dintre nouăzecişti şi douămiişti, am ales poeţii reprezentativi sau pe care am pus pariu. Dacă dintre douămiişti mi-au scăpat poeţi importanţi, s-a întâmplat pentru că nu le-am cunoscut cărţile atât de precar difuzate în ziua de azi.

Care este importanţa cenaclurilor literare pentru o anumită perioadă formatoare de creaţie, şi care e reversul desfiinţării (sau reformatării) cenaclurilor literare?

Cenaclurile au fost şi rămân un fel de maternităţi de poeţi. Existenţa lor depinde de formarea şi promovarea unor poeţi/ scriitori adevăraţi, deşi istoria le consemnează în funcţie de mentorul lor, de regulă, un mare critic: Junimea lui Maiorescu, Sburătorul lui Lovinescu, Cenaclul de luni al lui Manolescu etc. Un cenaclu “reformatat” nu poate fi decât caricatura celui autentic. Dacă se pot aduna laolaltă câţiva poeţi talentaţi, promiţători, e mai bine să formeze un nou cenaclu.

Trebuie poezia nouăzecistă şi poezia douămiistă  privite şi înţelese şi prin contextul socio-cultural produs de mutaţiile aduse de revoluţie?

Poezia nouăzecistă şi cea douămiistă sunt bine înţelese  prin raportare la  contextul social-cultural din perioada postdecembristă, dar şi la modelul poeziei optzeciste care anticipează literar revoluţia.

Ce va urma valului douămiist sau ce se întâmplă deja în poezia română?

Doar un nou context social-cultural, să-i zicem european, ar putea crea condiţiile de manifestare a unei noi generaţii de creaţie. Semnele încă nu se văd, dar deceniul în care intrăm va marca o schimbare profundă a României, prin urmare, şi a literaturii noastre. Să sperăm că literatura va lua-o, din nou, revoluţionar, înaintea unui mediu social-politic încă foarte conservator.

Număr de vizualizări :2046


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro