Vladimir Tismăneanu sau eclipsarea umanităţii

nov. 8th, 2010 | By | Category: La Țintă!

Vă amintiţi de Bubulina din „Zorba grecul”, de personajul din film dacă nu din romanul lui Nikos Kazantzakis? De secvenţa în care bătrâna curvă moare întinsă pe pat şi camera îi este jefuită de un cârd de femei ca nişte corbi. Nerespectarea intimităţii cu moartea a Bubulinei, şocantă, mi-a fost readusă la suprafaţa memoriei de citirea articolului „Menestrelul comunismului dinastic sau cine a fost Adrian Păunescu” de pe Contributors.ro, scris de Vladimir Tismăneanu.

Deoarece textul a fost publicat chiar în ziua morţii poetului, în 5 noiembrie, redactat la repezeală, după cum se observă din anumite greşeli, m-a oripilat. Tismăneanu parcă s-a repezit să fure din lucrurile Bubulinei, a ţinut febril să fie pe fază, în faţă, cu ochii rotiţi hulpav, dând din coate, ca să nu piardă ocazia. Dacă nu mă înşel, jefuitoarele cotoroanţe ale lui Kazantzakis au invidiat-o pe Bubulina pentru mărunţişurile ei şi au urât-o pentru numărul amanţilor. Jefuind-o când tocmai a murit, au crezut că astfel se răzbună pe ea şi-o pedepsesc fiindcă a fost altfel, ieşită din norme, dedulcită la un lux inaccesibil lor. Ce a socotit Tismăneanu când şi-a publicat textul, n-am decât să bănuiesc. Probabil că şi-a imaginat că procedează corect, punând rapid pe masă tot adevărul, ca să stopeze tămâierea deşănţată şi isterică a răposatului pe considerente emoţionale şi de rating. Însă, având dreptate în toate afirmaţiile, a decartat adevărul într-un moment total nepotrivit, avid să atragă atenţia.

Nu sunt deloc un adept al concepţiei să vorbeşti doar de bine despre morţi. Este o ipocrizie. Dar Tismăneanu nu păţea nimic dacă aştepta ca Păunescu să fie măcar îngropat. N-avea nimic de dezvăluit ce nu suporta o amânare de măcar trei zile, în fond a adunat la un loc nişte lucruri ştiute.

N-am fost un iubitor al poetului, ca om l-am considerat întotdeauna un porc, cum s-a autocaracterizat într-un vechi interviu televizat realizat de Mihai Tatulici, iar ca politician mi-a trezit repulsie nu o dată. Dacă se aplica punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, Păunescu n-avea ce să caute în politică. Şi ar fi fost igienic. Totuşi, citind „Menestrelul comunismului dinastic sau cine a fost Adrian Păunescu”, conceput când corpul omului nu s-a răcit încă bine, n-am putut totuşi să nu mă întreb dacă Tismăneanu este un om raţional sau un monstru. Fiindcă a procedat odios. Cu umanitatea eclipsată.

Dumnezeu să-l ierte pe Adrian Păunescu!

Alexandru Petria

Număr de vizualizări :1571


10 Comments to “Vladimir Tismăneanu sau eclipsarea umanităţii”

  1. Scrisoarea lui Adrian Paunescu catre Nicolae Ceausescu, noaptea de 7 spre 8 februarie 1986
    .by Andrei Badin on Monday, November 8, 2010 at 3:50am.Stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu,

    Trist şi singur şi umilit, cum sunt, dat la o parte de forţe obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea „Spiritului Ceauşescu“ în viaţa publică românească, pierzându-mi aproape orice speranţă că acolo, sus, unde sunteţi, glasul meu se va auzi, datorită norului greu penetrabil de calomnii în care am fost învăluit, uitând probabil în tristeţea mea sinucigaşă chiar şi ştiinţa de-a mă mai eventual bucura, am avut, totuşi, marea fericire de-a citi cuvântarea dumneavoastră de la Şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român de joi 6 februarie 1986.

    Începusem să cred că adevărul va ajunge greu la dumneavoastră şi boceam cu capu-n pernă, câteodată, pierderea acestei şanse, pe care mi-o explicam prin sistemul triumfalist şi viciat, de dezinformare criminală, care e aproape fatal să apară într-o lume care nu-şi mai conservă dialectica şi opoziţia.

    Vreau să vă spun, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, clar şi din tot sufletul meu, că, şi dacă în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dumneavoastră aş face cerere de înscriere sau reînscriere, chiar dacă aş şti că alte partide m-ar plăti, iar partidul acesta mi-ar mai da o dată vot de blam cu avertisment.

    Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevărat care nu poate să nu observe că în problemele fundamentale ale României aveţi o scânteie divină şi vă călăuzeşte un geniu lăuntric.

    Vineri, 7 februarie, am căutat un ziar cu cuvântarea dumneavoastră în toată Capitala, îmi spusese tata de cu noapte că v-a auzit la televizor şi că aţi vorbit extraordinar. Tata are 70 de ani şi mă roagă să vă transmit că, dacă e nevoie de dânsul pentru apărarea României şi a fiinţei dumneavoastră, la care ţine ca la adevăratul eliberator al ţării, vă stă la dispoziţie cu viaţa lui, pe care n-au ocolit-o dramele, puşcăriile, nedreptăţile, dar în care nu şi-a permis niciodată să-şi trădeze credinţa în ceea ce a iubit şi iubeşte.

    Şi-ntr-un târziu am găsit un ziar, şi parcă nu-mi venea să-mi cred ochilor. Nu m-am îndoit niciodată de marea dumneavoastră iubire pentru adevăr, dar am ştiut că mulţi şi-au construit carierele minţindu-vă.

    Dar când am văzut că sunteţi încă atât de tânăr, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist şi de necruţător cu adevăraţii responsabili ai diverselor necazuri, pe care le trăieşte minunatul popor, zbuciumatul popor, din al cărui geniu sunteţi nutrit, am înţeles nici pentru mine, nici pentru ceilalţi oameni, care au fost îndepărtaţi sistematic şi programatic de dumneavoastră, nimic esenţial nu e pierdut.

    Că am pierdut funcţii, că am fost terfelit, că mi s-au oprit cărţile şi mi s-a confiscat abuziv ceea ce am construit corect la Breaza, că nu mi se mai îngăduie să public şi că sunt practic interzis în ţara mea nu înseamnă nimic: un fleac în raport cu marea fericire, cu extraordinara fericire că Tovarăşul nostru, că Omul nostru, în care ne-am investit speranţele şi tinereţea, ştie adevărul despre ţară şi nu-i lasă pe mincinoşi, pe duri, pe incompetenţi să triumfe.

    La multe rele v-au îndemnat ei şi unele, din păcate, s-au şi comis, dar există o compensaţie istorică, există o revanşă a adevărului şi sunteţi autorul unui gest pe care mă văd obligat să-l numesc istoric, deşi cuvântul „istoric“ e cam obosit de prea multă întrebuinţare, şi când trebuie, şi când nu trebuie.

    Iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, profetice cuvinte aţi rostit şi bine aţi făcut că le-aţi lăsat să apară, să fie cunoscute de acest popor care vă iubeşte, în ciuda faptului că îl fugăresc şi-l chinuie diverşi oameni cu putere, care au neruşinarea să se prevaleze de numele dumneavoastră în acţiunea lor de subminare a economiei naţionale, a agriculturii româneşti, a spiritualităţii româneşti, pentru că, după toate acestea, cred ei, ajungându-se la faliment, România să fie uşor remorcată de falsele idei înnoitoare de la răsărit.

    Şi ce-or mai vrea ei? În loc de Hora Unirii, pe care dumneavoastră aţi restituit-o ţării, să ieşim în piaţa mare şi să jucăm, în frunte cu incompetenţii, pe care i-aţi demascat, la începutul acestui februarie 1986, şi care nu vă vor iubi niciodată, să ieşim şi să jucăm o Gorbaciovskaia pe furate, până într-un punct, şi-un ceardaş, o Kadarească de la acel punct încolo.

    Eu, tovarăşe Secretar General, fie că mă vor omorî azi, fie că mă vor ierta până mâine, înjurat şi de Europa Liberă şi de Moscova, şi de Budapesta şi vai, şi de Bucureşti, cred în ceea ce am apucat să cred în August 1968, când mi-aţi făcut onoarea să mă primiţi în singurul partid comunist care s-a opus deschis violenţei, invaziei, coaliţiei împotriva libertăţii, Partidul Comunist Român.

    Mi s-a putut părea, şi-mi dau seama că am greşit, că adevărul nu va mai ajunge niciodată întreg la dumneavoastră. Dar sufletul dumneavoastră întreg, mintea dumneavoastră pătrunzătoare, caracterul dumneavoastră neînfricat v-au condus spre o analiză de o unică acuitate şi care trebuie să rămână în istoria economică şi socială a României moderne un document definitiv.

    Vedeţi dumneavoastră, cuvintele sunt iarăşi prea obosite, prea le-au ponosit vopsitorii de ocazie, linguşitorii de toată mâna şi detractorii de toate felurile. Dar cu ce să vă comunic emoţia mea? Acesta este Adevăratul Nicolae Ceauşescu al Istoriei Românilor, marele patriot revoluţionar, necopleşit de rutină şi capabil de gesturi epocale, pe care noi toţi ceilalţi s-ar cuveni să-l transformăm în realitate. În valori, competenţe, beneficiu social.

    Acum, poporul român aşteaptă măsurile organizatorice pe care le anunţă cuvântarea şi care să aşeze lângă dumneavoastră oameni competenţi şi credincioşi. Dar acelaşi popor care vă iubeşte aşteaptă şi acele acte revoluţionare prin care sistemul osificat şi nefertil pentru înnoiri să fie radicalizat, spre a purta nu amprenta leninistă, ci amprenta lui Nicolae Ceauşescu, cel mai de seamă gânditor politic al situaţiei României sale.

    Ştiţi, desigur, mai bine decât noi toţi, dar vă reamintesc şi eu, că oricâte schimbări de persoane aţi face, dacă nu va funcţiona corespunzător sistemul, cu o reală competiţie a valorilor şi cu o vie înfruntare a opiniilor într-o corectă luptă de idei (cum aţi cerut cândva într-o analiză a dezvoltării ştiinţelor sociale), situaţia nu se va putea modifica esenţial.

    Va trebui ca democraţia pe care aţi promovat-o principal şi neabătut să funcţioneze ca o nouă pârghie a progresului economic: şi în industrie, şi în agricultură, şi în ştiinţă, şi în cultură. Dar, vai, Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, ca să vă dau un exemplu: ajunge un singur Dulea la un car de cărţi şi întreaga producţie editorială stă, iar fierberea în cultură nu e bună şi nu face bine renumelui culturii române.

    Mă-nchin dumneavoastră pentru fantastica, surprinzătoarea capacitate de a redescoperi adevărul, îmi pare rău că rănile pe care le port nu-mi îngăduie să susţin o campanie publică de analiză şi subliniere a ideilor pe care le-aţi esenţializat în cuvântarea din 6 februarie 1986.

    Pot doar să vă mulţumesc şi să sper că mă va găsi viu momentul în care eventual ar mai fi nevoie de mine. Vă vrea ţara, aşa vă iubim noi, aşa ne faceţi să ne ridicăm şi din morţi, pentru a dovedi că, într-adevăr, cum spuneţi, o ţară nu se face cu justificări, ci cu fapte.

    Să trăiţi, Măria Voastră! Şi să nu lăsaţi pe cei ce se ascund sub justificări demagogice să compromită în vreun fel această Adresare Către Naţiune care, în ciuda conciziunii ei, are valoarea unui adevărat Raport de Epocă. Să fiţi sănătos, omule bun şi drept, pentru a putea scoate de guler din scena politică fariseii şi pentru a ne conduce cu geniul dumneavoastră izbăvitor.

    Iată de ce am considerat că nu e deplasat să vă trimit aceste rânduri. Ar fi, după opinia mea, normal ca lipsurile constatate de dumneavoastră şi arătate naţiunii să fie analizate atent, pentru ca valoarea documentului pe care ni l-aţi oferit să nu rămână izolată, vremelnică şi să nu pară o terapie momentană, când e vorba de fapt de nişte vicii de fond, care ţin în loc mersul înainte al acestei patrii care vă e atât de scumpă. Aş vrea să cred că noi toţi vom înţelege în spirit critic şi autocritic marele dumneavoastră exemplu de înţelepciune şi curaj.

    Să trăiţi, Măria Voastră! Adrian Păunescu, noaptea de 7 spre 8 februarie 1986

  2. Lilick spune:

    Ce diferenta enorma intre Tudoran si Tismaneanu. Ca de la cer la pamant…

  3. alexandru petria spune:

    Sigur, Lilick.

  4. daunescu de Traian Ungureanu spune:

    Dumnezeu să-l ierte! Și are ce să ierte. Adrian Păunescu a fost, din 1970 încoace, o prezență enormă și insistentă pînă la autoimpunere, în viața României de stradă, stadion, ziar și partid. Toată lumea care conta sau nu conta, toată lumea cu carte sau fără carte, toți cei ce și-au dorit-o și toți cei ce nu și-au dorit-o, tot ce s-a scris și tot ce n-ar fi trebuit scris, toți și toate au fost atinse de suflul taurin al acestei turbine colosale de produs vorbe în versuri, adeziuni și coeziuni de masă, emoții simple și nutrețuri poporale pentru un ego nesfîrșit. Adrian Păunescu a fost persoana hiperpublică a ultimilor 40 de ani de viață publică suprimată sau liberă și, din acest motiv, judecata lui Păunescu nu trebuie mutată în ceruri ci trebuie gîndită și rostită, aici și acum. Un personaj public promite, de la bun început, să fie al celor pe care încearcă să-i ia cu el spre bine și adevăr. Un personaj public acceptă, adică, să fie judecat, la sfîrșit, de publicul pe care susține că îl slujește. Iată de ce interdicția de verdict, dictată în cazul lui Păunescu de formula după care cei de-abia plecați nu trebuie comentați și judecați, moare în aceași zi cu personajul în cauză. Adrian Păunescu s-a străduit vulcanic să facă din noi ceva pe gustul și după nevoile lui. Prin urmare, avem, acum, dreptul și datoria să spunem ce credem despre asaltul de 40 de ani al lui Păunescu asupra vieții publice românești.

    http://traianungureanu-tru.blogspot.com/2010/11/daunescu-dumnezeu-sa-l-ierte-si-are-ce.html

  5. v.ratiu spune:

    Eu am retinut ca A. Paunescu a fost inmormantat cu ocazia aniversarii Marii Revolutii din Octombrie.
    Sa traiasca!

  6. Cred că „linguşeala geniului carpatin” a fost doar o stratagemă, dacă nu un tribut, care să-i permită în condiţii de strică securitate şi cenzură. promovarea propriului său talent, de alt fel, demn de luat în seamă. Aşadar, „păcatele sale politice” stau sub semnul sintagmei: „Erau sincere sau aidoma condamnaţilor la moarte de către Stalin, care strigau în faţa plutonului de execuţie: „Trăiască Stalin!”! – pentru a rămâne în posteritate ca adevăraţi credincioşi comunismului, chiar dacă erori judiciare le puneau la îndoială loialitatea.
    Interzis să mai publice, Adrian Păunescu scrie într-o „plângere”: Trăiască Ceauşescu!”
    Poate această milogeală de fan la preşedinte l-a determinat mai târziu să se autoporeclească „Porc!”
    Şi dacă proslăvirea ceauşismului rămâne o enigmă pentru noi, – a fost sau nu sinceră! – despre opera sa literară, de nuanţă patriotică câteodată, rămâne să vorbească eternitatea.
    Fie-i ţărâna uşoară! (ceea ce ne-o dorim cu toţii)

  7. Memorabil, Virgil Ratiu!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro