Travesti audio cu artista Laurie Anderson, la Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical “Viaţa e frumoasă”

nov. 10th, 2010 | By | Category: Eveniment

Astăzi, 11 noiembrie 2010, ora 10:00, continuă programul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical “Viaţa e frumoasă”, organizat de Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian”, cu Atelierul pentru Copii “Pruncii, Cobza, Opereta”, coordonat de Titus Percea şi Beatrice Iordan. Acesta are loc în cadrul Studioului pentru Copii al teatrului. La atelier participă un grup de 25 de copii de la o grădiniţă din Bucureşti.

Atelierul Teatru de umbre”, coordonat de Beatrice Iordan, are loc în aceeaşi locaţie, ora 12.30, iar la ora 14.30, Adriana Teodorescu prezintă, în cadrul Studioului Atelierul “Viaţa e frumoasă”, realizat cu participarea copiilor de la Fundaţia Chance for Life.

La Cărtureşti (Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti), ora 18.30, este programată vizionarea spectacolului “Saltimbanco”, al renumitei companii Cirque du Soleil. Printre vârtejuri şi momente de acalmie, poezie şi dibăcie, “Saltimbanco” este o călătorie acrobatică în inima oraşului, care se inspiră din ţesătura urbană a metropolei şi a locuitorilor săi plini de viaţă. Cu un vocabular vizual baroc şi o distribuţie eclectică, spectatorii sunt atraşi într-o lume de vis, într-un oraş imaginar, în care diversitatea poate lăsa loc pentru speranţă.

Mult aşteptatul concert al artistei Laurie Anderson – Transitory Life – începe la ora 19.00, în sala Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian”. Laurie Anderson este un artist desăvârşit, care şi-a asumat rolul de compozitor, poet, sculptor, fotograf, realizator de film, solist, instrumentist şi inovator tehnic, fiind recunoscută pentru instalaţiile sale multimedia. De numele ei se leagă o serie de inovaţii tehnice, poate cea mai cunoscută fiind cea a filtrului electronic care distorsionează vocea, generând în concertele ei un alter ego, o voce mult mai joasă, profundă, masculină, un travesti audio.“Transitory Life” este o “colecţie de piese şi poveşti” cu fragmente din cele mai apreciate spectacole solo ale artistei: “The Speed of Darkness”, “Happiness”, “The End of the Moon” şi “Homeland”.

La ora 20.00, la Sala Palatului va avea loc concertul Marizei, una din cele mai cunoscute interprete de fado din lume. Artista a fost invitată să cânte pe cele mai importante scene ale lumii: Carnegie Hall, Barbican, Royal Albert Hall, Teatre de la Ville (Paris), Teatro Albeniz (Madrid), Sydney Opera House, precum şi în cadrul Jocurilor Olimpice de la Atena (2004). Albumul său “Terra” a fost nominalizat la Premiile Grammy Latino la categoria “Cel mai bun album folk” (2008).

De la ora 23.00 până la ora 23.50, în spaţiul emisiunii “Ambient. Viaţa e frumoasă!”, Radio România Cultural va transmite selecţiuni din Emmerich Kalman – “Silvia” (Nicolai Gedda, Anneliese Rothenberger, Olivera Miljakovic, Willi Brokmeier, Corul Operei de Stat din Munchen, Orchestra Graunke, dirijor: Willi Mattes)

Număr de vizualizări :1134


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro