Sex, dragoste, cosmetică, dezamăgire, ritualuri sociale: “Broderii” de Marjane Satrapi

nov. 14th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 17 noiembrie 2010, ora 18:00, la Galeria 3/4 (Teatrul Naţional, Bucureşti) are loc lansarea volumului “Broderii” de Marjane Satrapi, Editura ART. Lansarea este organizată de Editura ART şi Asociaţia “Jumătatea plină”.

Împreună cu invitaţii, Alexandru Bălăşescu (antropolog, autor al cărţii Paris Chic, Teheran Thrills), actriţa Maria Popistaşu, Anamaria Pravicencu, traducătoarea volumului, şi Irina Stelea, cea care s-a ocupat de letrajul ediţiei în limba română, se lansează cel de-al doilea roman în benzi desenate din colecţiaRomanul graphic”. Deschisă în această primăvară cu “Persepolis de Marjane Satrapi, seria continuă cu un alt episod alb-negru din biografia autoarei franco-iraniene: Broderii”.

Considerat un Sex and the City” made in Teheran, “Broderii este, de la un capăt la altul, o şuetă palpitantă în care trei generaţii de femei din familia lui Marji discută cu umor şi fără menajamente despre cele mai picante subiecte ale vieţii de zi cu zi, fără a cădea însă în frivolitate. Sfidând eventualele prejudecăţi despre umorul şi relaxarea femeilor musulmane, protagonistele nu scapă nimic din vedere: sex, dragoste, cosmetică, dezamăgire, ritualuri sociale.

Cartea lui Satrapi abordează, în texte concentrate şi desene alb-negru, căsătoriile aranjate, dorinţa femeilor de a transforma rigorile unei lumi stricte într-un joc al inteligenţei sau strategiile chirurgicale pentru simularea virginităţii. Sub un titlu aparent banal se dezvăluie, cu foarte multă ironie şi umor contagios, teme care nu se sfiesc să dea de gândit. “Broderii” deschide o lume ascunsă de cele mai multe ori sub văluri, în care libertatea femeii trebuie constant negociată.

Pentru o imersiune mai bună în atmosfera creată de Satrapi, Galeria 3/4 găzduieşte, până la sfârşitul Salonului de Bandă Desenată (28 octombrie-21 noiembrie 2010), o expoziţie dedicatăBroderii, organizată de Editura L’Association.

“Fiecare pagină din “Broderii” debordează de umor şi de o sinceritate care i-ar face să roşească pe toţi scenarişii de la “Sex and the City”. Cine-ar fi crezut că în spatele uşilor închise din Iran, conversaţiile sunt atât de savuroase, încât ar putea concura cu “American Pie”? , a scris Washington Post.

Număr de vizualizări :1210


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro