Masă rotundă la Gaudeamus: “Norman Manea: obsesia incertitudinii”

nov. 18th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Astăzi, 19 noiembrie 2010, ora 18:30, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus (Bursa de contacte 3.20, Romexpo) are loc masa rotundă cu tema  “Norman Manea: obsesia incertitudinii”, urmată de o sesiune de autografe. Vor participa: Norman Manea, Edward Kanterian, Paul Cornea, Carmen Muşat, Daniel Cristea-Enache, Paul Cernat, Claudiu Turcuş. Evenimentul este organizat de Institutul Francez, Ambasada Franţei în România, Institutul Cultural Român şi Editura Polirom, cu sprijinul revistei Observator cultural şi al Editurii Hasefer. Moderator: Ovidiu Şimonca.

Norman Manea (n. 1936, Suceava) este în prezent profesor de literatură europeană şi „writer in residence” la Bard College, New York. Până în 1986, anul plecării din ţară, a publicat 10 volume, fiind distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste). În 1992 a primit Bursa Guggenheim şi prestigiosul Premiu MacArthur, în 1993 Biblioteca Naţională din New York l-a sărbătorit cu prilejul acordării distincţiei de „Literary Lion” al bibliotecii, în 2002 i s-a atribuit Premiul internaţional de literatură Nonino pentru „Opera omnia”, iar în 2006, Premiul Medicis Etranger pentru Întoarcerea huliganului. În 2010, guvernul francez i-a acordat distincţia „Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres”.

Editura Polirom a iniţiat în 2008 seria de autor “Norman Manea”, în cadrul căreia au apărut, până în prezent, volumele: Întoarcerea huliganuluiSertarele exilului. Dialog cu Leon VoloviciÎnaintea despărţirii. Convorbire cu Saul BellowVorbind pietrei, AtriumVariante la un autoportret, VizuinaAnii de ucenicie ai lui August ProstulPlicul negru şi Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian.

Număr de vizualizări :1099


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro