spot_img

Gala Internaţională de Operetă şi Musical – „Opereta-60 de ani”

Astăzi, 7 noiembrie 2010, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” sărbătoreşte 60 de ani de activitate, evenimentul aniversar fiind organizat în cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical “Viaţa e frumoasă!” (4 – 14 noiembrie 2010, Bucureşti).

Programul celei de-a patra zile de Festival se derulează începând de la ora 12.00, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă, cu Atelierul de magie pentru copii, coordonat de magicianul Andrei Teaşcă. Atelierul-spectacol include atât elemente de magie generală – iluzii şi levitaţii, cât şi momente de introducere în arta şi mişcarea scenică, în vederea realizării momentelor de iluzionism. Andrei Teaşcă este asistat de Cristina Strecopitov, prima femeie magician din România, şi de către Emil Dogan, responsabil pentru momentele de micromagie şi manipulare.
Împreună cu Asociaţia Bookblog, la Bistro Opereta, ora 14.00, are loc întâlnirea„Schimb de cărţi”. Evenimentul se înscrie într-o serie de întâlniri lunare organizate de Asociaţie, acestea desfăşurându-se în mai multe oraşe din România (şi nu numai) simultan. Proiectul urmăreşte să reunească pasionaţii de lectură şi să încurajeze discuţii pe tema acestora, într-un cadru plăcut.

Atelierul pentru copii „Viaţa e frumoasă”, coordonat de teatrologul Adriana Teodorescu, continuă la ora 15.30, la Studioul din Foaierul Teatrului, unde copii de la Fundaţia „Chance for Life” vor confecţiona mici obiecte decorative dedicate tematicii artelor spectacolului muzical.
Duminică după-amiază, la ora 18.00, în sala Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian”, se va desfăşura Gala Internaţională de Operetă şi Musical – „Opereta-60 de ani”, în regia lui Răzvan Ioan Dincă. Evenimentul este o formă de celebrare a evoluţiei unei instituţii unice pe plan naţional, care are rolul privilegiat de a fi ambasadorul spectacolului muzical în România. La Gală participă artişti din cadrul unor instituţiii de prestigiu din sfera artelor muzicale: Teatrul de Stat de Comedie Muzicală din Sankt Petersburg, Rusia; Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta, Ungaria; Opera de Stat din Banska Bystrica, Slovacia; Teatrul Naţional Academic de Operetă, Kiev, Ucraina; Teatrul Municipal din Brno, Cehia; Teatrul Muzical Naţional „St. Macedonski”, Sofia, Bulgaria şi Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti.

La ora 19.00, trio-ul londonez The Tiger Lillies revine în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!” cu un concert la Sala Radio. Înfiinţată în 1989, trupa este celebră pentru faptul că a reuşit să aducă pe scena muzicală o fuziune bolnavicioasă de cabaret berlinez de dinainte de război şi elemente de avangardă, totul într-un aranjament muzical anarhic, catalogat drept pornografie suprarealistă. Deşi nu fac rabat de la imagistica sângeroasă, muzica celor de la The Tiger Lillies are o frumuseţe aparte, adesea însoţită de un twist, spre încântarea publicului.
Melomanii se vor bucura la sfârşitul zilei, între 23.00 – 23.50, de itinerarul muzical propus de Radio România Cultural în cadrul emisiunii „Ambient. Viaţa e frumoasă!”, cu selecţiuni din „Poveste din Cartierul de Vest” / „West Side Story” de Leonard Bernstein (Kiri Te Kanawa, Jose Carreras, Tatiana Troyanos, Kurt Ollmann, dirijor Leonard Bernstein).
Pentru informaţii suplimentare, puteţi accesa site-ul www.opereta.ro, secţiunea Festival.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508