Expoziţia foto „Oraşul eşti tu!”, în staţia de metrou Unirii 2

nov. 30th, 2010 | By | Category: Eveniment

Pe 29 noiembrie 2010, la orele serii, oraşul a coborât la metrou, locuitorii Bucureştiului putând viziona, în staţia de metrou Unirii 2, câteva fotografii cu şi despre oraşul lor. Cele 50 de fotografii expuse pe stâlpi înfăţişează fie faţa frumoasă a Bucureştiului, fie pe cea care cuprinde clădiri de patrimoniu lăsate uitării sau reabilitate după ureche, străzi şi piste pentru biciclişti impracticabile, contraste între clădiri vechi şi noi sau alte elemente urbane ce nu fac cinste oraşului.

Fotografiile au fost realizate de fotografi amatori, care au răspuns sondajului fotografic lansat de ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei pe website-ul campaniei – www.orasulestitu.ro – şi au arătat ce îi deranjează şi ce le place în Bucureşti. Expoziţiei „Oraşul eşti tu!” i s-au alăturat şi doi fotografi profesionişti  – Dragoş Brătăşanu şi Ştefan Tuchilă – ale căror fotografii sunt expuse, de asemenea, pe stâlpii de la metrou.

Expoziţia fotografică poate fi vizionată până pe 5 decembrie 2010. Organizatorii speră ca fotografiile să scape neatinse actelor de “exprimare artistică urbană”, deşi chiar la montarea lor un tânăr cu marker a vrut să îşi lase amprenta.

Expoziţia este parte componentă a campaniei de informare „Oraşul eşti tu!”, ce are ca scop normalizarea şi transparentizarea procesului de dezvoltare urbană durabilă. Pentru un oraş cu adevărat urban, cetăţenii pot intra pe www.orasulestitu.ro pentru a afla care sunt mecanismele legale prin care îşi pot (re)câştiga oraşul!

Campania „Oraşul eşti tu!” face parte din proiectul Pateneriat pentru Bună Guvernare III – Capitolul Dezvoltare Durabilă, derulat de ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, alături de Asociația Salvați Bucureștiul, Centrul de Resurse pentru participare publică, Asociaţia Pro Democrația și Asociația pentru Tranziție Urbană.

Număr de vizualizări :1190


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro