„Dragă Elena Sergheevna”, un spectacol OPERA PRIMA

nov. 10th, 2010 | By | Category: Proiecte

În perioada 11-12 noiembrie 2010, ora 18:00, la Clubul Copiilor din Sectorul 5 (str. Năsăud nr. 93, Bucureşti) va avea loc spectacolul „Dragă Elena Sergheevna”, după Ludmila Razumovskaia, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu. Spectacolul Dragă Elena Sergheevna” este primul din cadrul proiectului OPERA PRIMA, în care elevi de liceu şi actori profesionişti joacă împreună. Spectacolul are distribuţie dublă în ceea ce priveşte personajele feminine: Elena Sergheevna: Sorina Ştefănescu/ Silvia Stanciu, Volodea: Liviu Chiţu, Vitea: Vlad Bălan, Paşa: Gabriel Fereşteanu, Lida: Ilinca Tuvene/ Mirela Sanda.

Astfel, joi, 11 noiembrie 2010, le veţi putea urmări pe Sorina Ştefănescu şi Ilinca Tuvene, iar vineri, 12 noiembrie 2010, pe  Silvia Stanciu şi  Mirela Sanda.

Reprezentaţiile se bucură de suportul domnilor Paul Chiribuţă – iniţiatorul  şi coordonatorul proiectului OPERA PRIMA şi George Mihaiţă – directorul Teatrului de Comedie şi al Clubului UNESCO Adolescenţii.

Spectacolul prezintă povestea a patru elevi de liceu care merg acasă la profesoara lor de matematică pentru a o felicita de ziua ei. Ajunşi în casa acesteia, aceştia o roagă să le dea cheia de la dulapul cu lucrările finale pentru a-şi modifica notele. Profesoara refuză. Elevii o sechestrează.

Ludmila Razumovskaia s-a născut in 1946 la Riga – Letonia. A studiat teatru la Colegiul Dramatic din Sankt Petersburg.  Şi-a facut debutul ca dramaturg cu piesa „Dragă Elena Sergheevna” la Teatrul Tineretului din Talinn (Estonia). Spectacolul a fost un mare succes şi piesa a fost tradusă şi jucată în peste 20 ţări. Momentan este jucată în Brazilia, China, Coreea precum şi în Europa şi America.

În continuarea acestui eveniment OPERA PRIMA va desfăşura la Sala Nouă a Teatrului de Comedie un modul de art thérapie susţinut de către profesorul Richard Forestier de la AFRATAPEM École d’Art Thérapie din Tours, Franţa.

Proiectul OPERA PRIMA este coordonat de o echipă de tineri profesionişti, masteranzi şi absolvenţi ai U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” Bucureşti: Sorina Ştefănescu, Alexandru Mâzgăreanu, Maria Pitea şi Sorina Diaconu.

Centrul de Creaţie şi Educaţie prin Teatru OPERA PRIMA este un proiect inovativ care propune un model socio-cultural de educaţie şi reintegrare socială ce se adresează categoriilor defavorizate de pe raza Municipiului Bucureşti. Proiectul a fost  implementat în ianuarie 2010 de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti împreună cu Teatrul de Comedie şi Clubul UNESCO „Adolescenţii”, în parteneriat cu U.N.A.T.C. „I.L.Caragiale” Bucureşti şi se va desfăşura până la finalul anului în curs.

Partener: PPD [Pharmaceutical Product Development] – Organizaţie de cercetare, cu extindere globală

Parteneri media: TVR2, TVR Cultural, Observator Cultural, Radio Romania Cultural, RFI Romania, PORT.ro, Agenţia de Carte, Teen Press, Am doar 18 ani.

Mai multe detalii pe pagina web: http://teatrul-operaprima.blogspot.com/

Număr de vizualizări :1049


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro