Dispariţia clasei muncitoare din România după 1989: “10 Minutes with the Working Class”

nov. 12th, 2010 | By | Category: Eveniment

Pe data de 16 noiembrie 2010, ICR Stockholm prezintă la Muzeul de Artă Modernă din Stockholm un program de scurtmetraje documentare, intitulat “10 Minutes with the Working Class”. Titlul programului este dat de filmul lui Florin Iepan, “Zece minute cu clasa muncitoare” din 1994, o peliculă ce atrage atenţia, deopotrivă cu ironie şi nostalgie, asupra dispariţiei clasei muncitoare din România după 1989. Selecţia filmelor a fost realizată de criticul Adina Brădeanu, care va susţine o prezentare înaintea proiecţiilor. Cele şapte scurtmetraje realizate de regizori români și străini au ca temă comună reprezentarea peisajului industrial şi a muncitorului cu temerile, preocupările şi speranţele sale.
 

Un moment de referinţă al programului din 16 noiembrie 2010 îl reprezintă două filme realizate în 1983 de către Ovidiu Bose Paştină (1956-2006), o figură emblematică a cinematografiei româneşti. “Mai mulţi vinovaţi şi o victimă” şi “Oameni care povestesc” au fost comisionate de către regimul comunist ca filme de protecţia muncii şi nu au mai fost difuzate până acum într-un context internaţional. Cel de-al patrulea film românesc din program este “Stuf”, regizat de Titus Mesaroş în 1966, care face referire la începuturile propagandei comuniste.
 
Selecţia mai cuprinde “The Solitary Life of Cranes” din 2008 al britanicei Eva Weber, un film despre viaţa invizibilă a unei metropole, din perspectiva operatorilor de macarale şi “Forklift Driver Klaus – The First Day On The Job” de Stefan Prehn şi Jorg Wagner, o parodie din 2001 a filmelor de protecţia muncii din Germania de Est. Seara se va încheia cu un film mut din 2008, “Workers Leaving the Factory – Dubai” al americanului Ben Russell, o producţie experimentală ce face referire la originea artei cinematografice – primul film al fraţilor Lumière.
 
Programul “10 Minutes with the Working Class” este parte integrantă a proiectulului “Image at Work”, un proiect ce analizează conceptul de muncă, având la bază percepţia muncii ca activitate esenţială a omului şi ca punct de pornire pentru modul în care acesta îşi organizează existenţa. Proiectul cuprinde expoziţii la sediul ICR Stockholm şi la Index – The Swedish Contemporary Art Foundation, seminarii la centrul de artă IASPIS şi proiecţii de filme la Muzeul de Artă Modernă din Stockholm (seara din 16 noiembrie este al doilea eveniment din această serie).

Număr de vizualizări :1025


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro