Debut în proză: “Nu ştiu câte zile” de Stoian G. Bogdan

nov. 12th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Trei a apărut volumul “Nu ştiu câte zile” de Stoian G. Bogdan, un thriller românesc, care reprezintă debutul în proză al autorului.

V-aţi săturat de literatura cu majusculă? Vreţi să citiţi un roman mişto? Un roman fără cearcăne, fără riduri. Cu mult haz, multă adrenalină şi multă dramă? Vreţi suspans şi lacrimi, sânge şi alte fluide, limbaj viu şi o poveste incredibilă? Vreţi un roman despre realitatea de lângă voi? şi pentru că toate trebuiau să poarte un nume, li s-a zis pur şi simplu “Nu ştiu câte zile”, un super-roman de Stoian G. Bogdan.

România anilor 1990-2000. Narcis Ivan este un tânăr avocat din Comăneşti care visează să cucerească Bucureştiul. Atuurile lui: un zâmbet de-l simţi până în chiloţi, mult tupeu şi o limbă vrăjitoare, suficient cât să-l califice ca ginerele unui mare interlop bucureştean, Victor Caran. Dar binele e întotdeauna plictisitor, aşa că, reîntors în oraşul moldovean de baştină, Narcis intră în tot felul de combinaţii periculoase. Sânge din belşug, bătăi, şpagă, o limbă care traduce perfect viaţa, dragoste şi melodramă. Narcis joacă alba-neagra-n gările din Moldova, cară pumni, seduce fete frumoase, goneşte într-un Mercedes SL şi umblă cu teancul de euro în buzunar. Una peste alta, n-ai cum să-i rezişti, este eroul perfect al unui fel de Tarantino din cartierul comănăştean Zăvoi. Rezultă o poveste autohtonă cu mici gangsteri de România care o să vă dea pe spate şi o să vă crească pulsul. Garantat.

SGB, cel mai titrat poet al anului 2009, revine cu un roman despre viaţa plină de surprize a unui tânăr în eterna tranziţie românească. “Nu ştiu câte zile” e filmul alert al parvenirii lui Narcis, avocat cu veleităţi scriitoriceşti, într-o lume în care doar cel mai deştept şi mai rapid face regula. Adică, cel mai şmecher. Un roman despre cei din jurul nostru, deveniţi personaje într-un roman al realităţii kitsch, zgomotoase. Un fel de roman al realităţii fără fard. Un super-roman.

“După un super debut cu un volum de poezie, SGB vine cu o interesantă carte de proză, intitulată „Nu-ştiu-câte-zile”. „Nu-ştiu-câte-zile” este un roman original, scris cu mult nerv şi pasiune, plin de viaţă şi de sânge şi la propriu, şi la figurat, o naraţiune alertă care ţine cititorul încordat până la „SFÂRȘIT”, ultimul cuvânt al textului care cuprinde nu ştiu câte zile din prezent şi nu ştiu câte amintiri din trecut. Un roman despre vrăjeala de doi lei şi despre corupţia la cel mai înalt nivel, despre lumea scriitoricească şi lumea borfaşilor (ordinari, mafioţi sau „oameni de stat”), despre statul român şi politicienii lui corupţi. Un roman care se termină într-o noapte „ca o bilă de biliard umplută cu universul”, în ritmurile inimii personajului central, care bate „ca o maşină de cusut frica.”, a scris Mihai Vakulovski.

Stoian G. Bogdan (SGB) s-a născut la 29 octombrie 1983, la Comăneşti. Este absolvent al Facultăţii de Drept şi masterand în Studii Juridice. A publicat poezie în revistele: Vatra, Luceafărul, Tribuna, Pana mea, România literară. Este editor la revista Pana mea şi avocat stagiar.Volumul “Chipurile” a obţinut Premiul pentru Poezie, la Concursul de manuscrise pentru tinerii sub 35 de ani, organizat de Uniunea Scriitorilor din România – 2008.

Număr de vizualizări :912


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro