Adrian Suciu lansează „Viaţa fără urmări” la Sibiu

nov. 12th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Astăzi, 13 noiembrie 2010, ora 19:00, la Centrul Cultural Habitus (Piaţa Mică, nr. 4, Sibiu), scriitorul Adrian Suciu îşi va lansa volumul de versuri „Viaţa fără urmări”, Editura Brumar. Volumul a apărut în urma unei subscripţii publice organizate de autor, prin care oricine a dorit să susţină apariţia volumului a contribuit cu fonduri necesare tipăririi acestuia. Prefaţa e semnată de Daniel Cristea-Enache, iar ilustraţia grafică îi aparţine lui Vlad Ciobanu. Cartea va fi prezentată de Silviu Guga, Călin Sămărghiţan şi Ioan Radu Văcărescu, preşedintele Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, în care autorul este membru. Lansarea va fi urmată de o lectură publică a textelor din volum.

Evenimentul face parte dintr-un turneu naţional de promovare a cărţii „Viaţa fără urmări”, organizat în patru oraşe ale ţării: Timişoara, 12 noiembrie 2010, orele 17:00, Librăria Cărtureşti, str. Mercy nr. 7; Sibiu, 13 noiembrie 2010, orele 19:00, Centrul Cultural Habitus, Piaţa Mică, nr. 4; Câmpina, 14 noiembrie 2010, orele 19:00, Cofetăria Delice, Bd. Carol I, nr. 10/40; Bucureşti, 19 noiembrie 2010, orele 19:00, Muzeul Literaturii Române, Bd. Dacia, nr. 12.

Adrian Suciu a publicat şase volume de versuri, un roman şi un volum de pamflete politice şi este câştigătorul mai multor premii literare naţionale şi internaţionale. Scrierile sale au fost traduse în limbile engleză, franceză, germană, maghiară şi occitană.

“Adrian Suciu scrie o poezie concentrată, deopotrivă metaforică şi ironică, pe care îmi e greu s-o încadrez generaţionist. Iată un indiciu sigur al originalităţii. […] Într-o viitoare istorie a literaturii române contemporane, nume precum cel al lui Adrian Suciu nu vor putea fi arondate unei falange poetice mai puternice decît individualităţile ce o compun. Autorul cu care acum faceţi cunoştinţă nu e mai mult – dar nici mai puţin – decît imaginea esenţializată a scrisului său. Nu un produs de serie, care multiplică şi poate fi multiplicat, ci efectul absolut impredictibil al poeziei pe care o scrie.”, a scris Daniel Cristea-Enache.

Număr de vizualizări :1148


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro