Archive for noiembrie 30th, 2010

“Dimineaţă pierdută” de Gabriela Adameşteanu, roman dezbătut la festivalul “New Literature from Europe” şi în curs de apariţie în USA

nov. 30th, 2010 | By
“Dimineaţă pierdută” de Gabriela Adameşteanu, roman dezbătut la festivalul “New Literature from Europe” şi în curs de apariţie în USA

În perioada 16-18 noiembrie 2010, la New York a avut loc cea de-a şaptea ediţie a festivalului “New Literature from Europe”, cu tema „Haunting the Present”, unde a fost prezentă scriitoarea Gabriela Adameşteanu. Autoarea a susţinut un maraton intens de lecturi publice şi mese rotunde. De-a lungul celor trei zile cât a durat evenimentul, co-organizat de Institutul Cultural Român din New York, în cadrul platformei EUNIC, scriitoarea a prezentat în avanpremieră primul său roman publicat în engleză, “Dimineaţă pierdută”, care a fost deja tradus în peste nouă de ţări şi care va fi lansat în America în 2011, la Editura Northwestern University Press.



Numărul şase al Revistei Europa din Novi Sad propune cititorilor – “Regionalismul”

nov. 30th, 2010 | By
Numărul şase al Revistei Europa din Novi Sad propune cititorilor – “Regionalismul”

De curând, a apărut numărul şase al revistei de ştiinţă şi artă în tranziţie „Europa”, tema acestui număr fiind „Regionalismul”. Revista a fost fondată în anul 2008, la Novi Sad, în Serbia, de scriitorul Pavel Gătăianţu.



George Piştereanu, “cel mai bun actor” la Festivalul de Film de la Stockholm

nov. 30th, 2010 | By
George Piştereanu, “cel mai bun actor” la Festivalul de Film de la Stockholm

Pe 27 noiembrie 2010, George Piştereanu, interpretul rolului principal din lungmetrajul “Eu când vreau să fluier, fluier” în regia lui Florin Şerban a primit premiul pentru “cel mai bun actor”, la Festivalul de Film de la Stockholm.



Distins cu premiul Academiei Europene de Artă din Luxemburg, artistul Michael Lassel expune în România

nov. 30th, 2010 | By
Distins cu premiul Academiei Europene de Artă din Luxemburg, artistul Michael Lassel expune în România

Mâine, 2 decembrie 2010, ora 19:00, la European Art Gallery (Regina Maria nr. 18, Bucureşti) are loc vernisajul primei expoziţii în România a artistului Michael Lassel, unul dintre cei mai importanţi pictori români de peste graniţe. ”Faptul că am ales pantofi pentru prezentarea turnului are explicaţia în amintirile din atelierul rural al tatălui meu care a fost cizmar. Asistând la discuţiile sale cu clienţii ce aşteptau să li se repare pantofii, am început să fac legătura între purtător şi încălţămintea sa, între acesta şi povestea vieţii sale. Fiecare dintre noi lasă urme în viaţă, ca amprenta unui pas în zăpada proaspăt aşternută.”, a scris Michael Lassel.



Al treilea atelier de creaţie iniţiat de Asociaţia Culturală Internaţională „Soleil de l’Est”, la Morzine, în Franţa

nov. 30th, 2010 | By
Al treilea atelier de creaţie iniţiat de Asociaţia Culturală Internaţională „Soleil de l’Est”, la Morzine, în Franţa

Asociaţia Culturală Internaţională „Soleil de l’Est”, cu sediul în Franţa (la Saint-Cyr-sur-Loire), fondată în urmă cu şaisprezece ani de Mihai şi Mariana Gavaza, doi români stabiliţi în Franţa şi devotaţi artei româneşti, a devenit o veritatibilă instituţie de cultură. Ea organizeaza în Franţa două ateliere de creaţie: la Briare, pe valea Loarei şi la Collioure, un mic port la Mediterană, la poalele munţilor Pirinei.



Expoziţia foto „Oraşul eşti tu!”, în staţia de metrou Unirii 2

nov. 30th, 2010 | By
Expoziţia foto „Oraşul eşti tu!”, în staţia de metrou Unirii 2

Pe 29 noiembrie 2010, la orele serii, oraşul a coborât la metrou, locuitorii Bucureştiului putând viziona, în staţia de metrou Unirii 2, câteva fotografii cu şi despre oraşul lor. Cele 50 de fotografii expuse pe stâlpi înfăţişează fie faţa frumoasă a Bucureştiului, fie pe cea care cuprinde clădiri de patrimoniu lăsate uitării sau reabilitate după ureche, străzi şi piste pentru biciclişti impracticabile, contraste între clădiri vechi şi noi sau alte elemente urbane ce nu fac cinste oraşului.



“Kapitalism-reţeta noastră secretă”, difuzat de HBO de Ziua Naţională

nov. 30th, 2010 | By
“Kapitalism-reţeta noastră secretă”, difuzat de HBO de Ziua Naţională

Astăzi, 1 decembrie 2010, ora 20.00, documentarul “Kapitalism-reţeta noastră secretă”, în regia lui Alexandru Solomon va fi transmis de postul de televiziune HBO. Evenimentul are loc la un an de la difuzarea, în premieră, de postul de televiziune franco-german Arte. Publicul poate urmări varianta integrală a filmului (80 minute), numai la HBO.



Expoziţia „Chipuri de sfinţi”

nov. 30th, 2010 | By
Expoziţia „Chipuri de sfinţi”

Vineri, 3 decembrie 2010, ora 12:00, la Casa Hermes (Piaţa Mică nr. 11, Sibiu) are loc vernisajul expoziţiei „Chipuri de sfinţi”. Expoziţia cuprinde icoane pictate pe sticlă, din colecţia Muzeului ASTRA.



“Ofiţerul stării civile” de Anthony Capella

nov. 30th, 2010 | By
“Ofiţerul stării civile” de Anthony Capella

La Editura Rao a apărut volumul “Ofiţerul stării civile” de Anthony Capella, în traducerea Anei Cristina Kuti.



Doina Ioanid lansează “Ritmuri de îmblânzit aricioaica”, la Iaşi

nov. 30th, 2010 | By
Doina Ioanid lansează “Ritmuri de îmblânzit aricioaica”, la Iaşi

Mâine, 2 decembrie 2010, ora 18:00, la Librăria Avant-Garde (str. Lăpuşneanu nr. 16, Iaşi) Doina Ioanid îşi lansează cel mai recent volum de poezii, apărut la Editura Cartea Românească, în colecţia “Poezie”. Despre “Ritmuri de îmblânzit aricioaica” vor vorbi Emil Brumaru, Liviu Antonesei şi Emanuela Ilie.