spot_img

“Săptămâna Filmului Sârbesc în România”

În perioada 9-11 noiembrie 2010, la Muzeul Ţăranului Român, Studioul Horia Bernea (Intr. Monetăriei, nr.3, lângă Piaţa Victoriei, Bucureşti) are loc “Săptămâna Filmului Sârbesc în România”. Evenimentul este organizat de Liga de Prietenie Româno Sârbă, cu sprijinul Consiliului Naţional al Cinematografiei din România. Filmele care se vor viziona în aceste trei zile sunt realizări recente ale cineaştilor sârbi.

Marţi, 9 noiembrie 2010, ora 18:00, la evenimentul de deschidere vor participa şi oaspeţi din Serbia: cunoscuta actriţă Mirjana Karanovic, regizorul Vladimir Paskaljević precum şi reprezentanţii Centrului Naţional al Cinematografiei din Serbia. Săptămâna Filmului Sârbesc în România va începe cu proiecţia filmului “AICI ŞI ACOLO” / „TAMO I OVDE”, avându-o în rolul principal pe actriţa Mirjana Karanovic.

Săptămâna Filmului Sârbesc în România

PROGRAM

Marţi, 9 noiembrie 2010

Ora 18.00 – eveniment de deschidere – proiecţia filmului

AlCI şi ACOLO / Tamo i ovde

Miercuri, 10 noiembrie 2010

Ora 17.00 – CUM SA DEVII EROU / Kako postati heroj

Ora 19.00 – CAPCANA / Klopka

OrA 2I.OO – SFANTUL GHEORGHE ÎMPUŞCĂ BALAURUL / Sveti Georgije ubiva aždahu

Joi, 11 noiembrie 2010

Ora 18.00 – ORAŞUL DIAVOLULUI / Djavolja varos

Ora 20.00 – TURNEUL / Turneja

AICI ŞI ACOLO / TAMO I OVDE

Regia şi scenariul – Darko Lungulov

Durata – 86 min.

Producători: Kino Kamera (Belgrad), Penrose Film (Berlin), Here and There Productions (New York)

Distribuţia: David Thornton, Mirjana Karanovic, Cyndi Lauper, Branislav Trifunovic, Jelena Mrdja

Synopsis:

Disperat să producă în timp cât mai scurt o sumă cât mai mare de bani, Robert, un newyorkez cinic sfârşeşte în haotica Serbie unde, în loc să găsească bani, îşi găseşte sufletul… În acelaşi timp, un tânăr emigrant din Serbia, Branko, se luptă într-un New York neiertător să o aducă pe iubita lui din Serbia în Statele Unite ale Americii.

Darko Lungulov – Născut în Serbia, după 1991 se mută în New York unde studiază filmul în cadrul City College of New York. În 2003, după ce termină proiectul documentarului Escape, revine în Serbia unde debutează ca regizor de film de lungmetraj, ficţiune cu Tamo i ovde.

ORAŞUL DIAVOLULUI / DJAVOLJA VAROŠ

Regia şi scenariul – Vladimir Paskaljević

Durata – 85 min.

Producători: MT Images (Belgrad), Nova Film (Belgrad)

Distribuţia: Lazar Ristovski, Marija Zeljkovic, Mina Colic, Slavko Stimac, Nebojsa Milovanovic, Igor Djordjevic, Goran Jevtic, Danica Ristovski, Lena Bogdanovic, Marta Beres

Synopsis:

Devil’s Town este o comedie care satirizează societatea sârbă contemporană punând accentul pe problemele femeilor. Poveştile mai multor personaje se intersectează pe parcursul unei singure zile, când întreaga naţiune este lipită de televizor pentru a vedea vedetele tenisului naţional într-o competiţie sportivă importantă. Jelena, o fetiţă de 10 ani fără un ban, încearcă să obţină un echipament complet de tenis cu preţul umilinţelor îndurate de la Ivana, fiica unei prostituate bogate. Ivana, la rândul ei, încearcă să afle cine este tatăl ei. Un adolescent bogat, Ciril, nu suportă gândul că iubita lui l-a părăsit. Şi aşa mai departe…

Vladimir Paskaljević- Fiul binecunoscutului regizor Goran Paskaljević. Acesta reprezintă debutul lui în filmul de lungmetraj.

Filmografie: Delfini su sisari (1997), Copy-Paste (1991).

CUM SĂ DEVII EROU / KAKO POSTATI HEROJ

Regia şi scenariul – Mladen Matičević

Durata – 80 min.

Producători: Starhill (Belgrad), Visionary Thinking (Belgrad)

Distribuţia: Carl Lewis, Mladen Maticevic, Aleksandar Sreckovic, Goran Terzic

Synopsis:

Mladen Matičević este un regizor de film în vârstă de 40 de ani din Serbia. În vara anului 2005, el decide să încerce să alerge la următorul Marathon al Belgradului, ce urmează să aibă loc în primăvara anului 2006. Acest film descrie lupta lui de a se antrena, a pierde în greutate, a învăţa tactici şi a câştiga în cele din urmă cursa. Familia lui are mari îndoieli că acest lucru este posibil, în timp ce prietenii îl încurajează sau îl descurajează în aceeaşi măsură. Dintr-o dată, maratonul devine o metaforă pentru lupta de zi cu zi în Belgradul post-comunist.

Mladen Matičević – Absolvent al Facultăţii de Artă Dramatică din Belgrad, Mladen Matičević regizează 23 de scurtmetraje şi 3 documentare: How to become a Hero, Hero şi Run for Life, care urmează să aibă premiera în decembrie 2010.


SFÂNTUL GHEORGHE ÎMPUŞCĂ BALAURUL / SVETI GEORGIJE UBIVA AŽDAHU

Regia – Srdjan Dragojević

Scenariul – Dušan Kovačević

Durata – 120 min.

Producători: Sveti Georgije ubiva aždahu (Belgrad), Oskar Film (Banja Luka), Camera (Sofia)

Distribuţia: Lazar Ristovski, Natasa Janjic, Bora Todorovic, Predrag Vasic, Zoran Cvijanovic, Boris Milivojevic

Synopsis:

1914, un sat din Serbia. Populaţia satului se împarte în două tabere – bărbaţii apţi pentru a fi recrutaţi şi veteranii celor două războaie balcanice anterioare. Cele două tabere se intersectează destul de des. La începutul Primului Război Mondial, invalizii rămaşi în sat vor încerca să profite de soţiile şi surorile celor plecaţi pe front.

Srdjan Dragojević – Studiază psihologia şi mai apoi regia de film la Belgrad. Se numără printer cei mai cunoscuţi regizori sârbi în afara Europei. Filmografie: We are no Angels (1992), Dva sata kvalitetnog programa (1994), Pretty Village, Pretty Flame (1996), Rane (1998), The Payback All-Star Revue (2001), We are no Angels 2 (2005), St. George Shoots the Dragon (2009).

CAPCANA / KLOPKA

Regia – Srdjan Golubović

Scenariul – Nenad Teofilović, Srdjan Koljević, Melina Pota Koljević

Durata – 106 min.

Producători: Film House Baš Čelik (Belgrad), Mediopolis Film- und Fernsehproduktion (Berlin), Új Budapest Filmstudió (Budapesta)

Distribuţia: Nebojsa Glogovać, Natasa Ninković, Anica Dobra, Miki Manojlović, Marko Djurović

Synopsis:

Pentru a plăti operaţia care i-ar putea salva viaţa fiului său, un om obişnuit devine asasin plătit. Fapta începe curând să-l urmărească pe Mladen: secretul ţinut faţă de soţie îl forţează să participe la un pocker emoţional, iar conştiinţa nu-l ajută foarte mult în această trădare a standardelor sale morale.

Srdjan Golubović – Klopka este cel de-al treilea lungmetraj al regizorului sârb. Filmul a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru Cel mai bun film străin şi a câştigat multe alte premii la importante festivaluri internaţionale.

TURNEUL / TURNEJA

Regia şi scenariul – Goran Marković

Durata – 110 min.

Producători: Balkan Film, Testament Film

Distribuţia: Tihomir Stanic, Jelena Djokic, Dragan Nikolic, Mira Furlan, Josif Tatic, Gordan Kicic, Slavko Stimac

Synopsis:

Anul 1993, cea mai sumbră perioadă pentru Bosnia şi Herţegovina. Un grup de actori de la Belgrad, total inconştienţi de ceea ce urmează să păţească, porneşte într-o căutare a câştigurilor rapide – un „turneu” în regiunea sârbă Krajina. În cele din urmă, personajele sfârşesc prin a rătăci de la un front la altul, de la o armată la alta.

Goran Marković – Studiază regia de film la Praga, apoi începe să lucreze pentru televiziune. Regizează documentare şi peste 50 de filme de televiziune. Profesor al Facultăţii de Artă Dramatică din Belgrad din 1979, Goran Marković este de asemenea cunoscut ca regizor de teatru şi dramaturg.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508