“Travesti” de Mircea Cărtărescu, în turneu de prezentare în Austria şi Germania

nov. 8th, 2010 | By | Category: Postcard

În perioada 8 – 12 noiembrie 2010, la Salzburg se desfăşoară turneul de promovare a ediţiei în limba germană a romanuluiTravesti” de Mircea Cărtărescu, apărut recent la Editura Suhrkamp. “Travesti” este cel de-al treilea volum al lui Mircea Cărtărescu publicat de această editură germană. VolumulDe ce iubim femeile” a apărut în 2008, şiNostalgia” în 2009. Considerat de critică o capodoperă, romanul dezvăluie încă o dată publicului de limba germană un scriitor cu un „limbaj complex, baroc, hiperinstrumentalizat şi totodată poetic în cel mai înalt grad; extrema libertate metaforică devine la el metodă de lucru.Travesti” este unTonio Kröger” în varianta hard” , a scris Wolfgang Schneider în Frankfurter Allgemeine Zeitung, octombrie 2010.

Turneul se desfăşoară pe parcursul a cinci zile şi cuprinde lecturi publice, sesiuni de autografe, întâlniri cu autorul, organizate la Dresda, la Esslingen am Neckar (în cadrul Festivalului de Literatură LesART) şi la Berlin.

Romanul “Travesti” (Editura Humanitas, 1994), ajuns la a şaptea ediţie, cu un tiraj total de 30.000 de exemplare, a fost recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul ASPRO, şi a fost deja publicat în franceză, italiană, olandeză, norvegiană, poloneză şi maghiară.

„Cărtărescu scrie într-o manieră delirantă, asociativă, dură – o carte care nu-l menajează nici pe autor, nici pe cititor.” (Jörg Böckem despre “Travesti”, Kultur Spiegel, septembrie 2010)

„Un vizionar modern, un maestru al manierismului poetic. Din toate scrierile lui Cărtărescu răzbate mereu acelaşi Eu – un Eu din marginea de sud-est a Europei – impunându-şi însă drept ţintă chiar limita extremă: totul.” (Jan Koneffke, „Der Traum von endlose Buch”, Literaturen, mai 2010)

Număr de vizualizări :1048


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro