“Rotonda 13”: evocare Mircea Nedelciu

nov. 13th, 2010 | By | Category: Proiecte

Miercuri, 17 noiembrie 2010, ora 13:30, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti are loc o nouă ediţie a “Rotondei 13”. În cadrul acestei  întâlniri va fi evocat scriitorul Mircea Nedelciu (1950-1999). Invitaţi: Traian T. Coşovei, Paul Dugneanu, Andrei Grigor, Florin Iaru, Nicolae Iliescu, Sorin Preda, Constantin Stan. Amfitrion Mircea Martin.

Mircea Nedelciu a fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai curentului optzecist și ai postmodernismului în literatura română. A absolvit Facultatea de Filologie (secția română – franceză) a Universității București, promoția 1973. Încă din epoca studenției, devine membru activ al cenaclului Junimea, condus de profesorul și criticul literar Ovid S. Crohmălniceanu. Între anii 1970-1973 face parte din grupul de tineri scriitori de la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității București, care editează gazeta de perete Noii (alături de Gheorghe Crăciun, Gheorghe Ene, Ioan Flora, Gheorghe Iova, Ioan Lăcustă, Sorin Preda şi Constantin Stan).

Debutează în 1979 cu volumul de proză scurtă “Aventuri într-o curte interioară”. Ulterior, publică proză scurtă, romane, critică literară, articole teoretice și de opinie. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România și este membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România – ASPRO. Are o intensă activitate jurnalistică, colaborând cu majoritatea revistelor literare și culturale din țară, și cu publicații din Franța, Ungaria, Polonia, Rusia și Germania.

Figurează cu texte teoretice, articole de opinie și proză scurtă în numeroase antologii de proză românească, printre care: “Desant ’83” (antologie îngrijită de Ovid S. Crohmălniceanu,1983), “Competiția continuă. Generația `80 în texte teoretice” (antologie apărută în 1994), “Arhipelag – proză scurtă contemporană” (1970-1980) (antologie și prefață de Mircea Iorgulescu,1981), “Nuvela românească în deceniul opt” (antologie și studiu introductiv de Cornel Regman, 1983), “Generația `80 în proza scurtă” (antologie de Gheorghe Crăciun și Viorel Marineasa,1998) şi secțiunea antologică a volumului “Experimentul literar românesc postbelic” (1998). A obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1979, 1983, 1986, 1990), Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, Premiul ASPRO pentru proză scurtă (1998).

Opere: “Aventuri într-o curte interioară” (1979), proză scurtă, “Efectul de ecou controlat” (1981), proză scurtă, “Amendament la instinctul proprietății” (1983), proză scurtă, “Și ieri va fi o zi” (1989), proză scurtă, “Povestea poveștilor generației ’80” (1998), “Zmeura de câmpie” (1984), roman, “Tratament fabulatoriu” (1986), roman, “Femeia în roșu” (1990), roman scris împreună cu Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, “Zodia scafandrului” (2000), roman neterminat, publicat postum.

Număr de vizualizări :2244


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro