“Provizorat” de Gabriela Adameşteanu, lansat la Timişoara

nov. 1st, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Astăzi, 2 noiembrie 2010, ora 13.00, în Amfiteatrul A12 al Universităţii de Vest din Timişoara, scriitoarea Gabriela Adameşteanu va susţine o conferinţă cu tema „Cum am scris “Dimineaţă pierdută, cum am scris “Provizorat” în cadrul unei întâlniri cu studenţii de la Litere. Prezintă: Smaranda Vultur şi Gabriela Glăvan. Moderator: Daniel Vighi. Evenimentele sunt organizate de Editura Polirom împreună  cu Universitatea de Vest din Timişoara, revista Orizont, Fundaţia A Treia Europă, Grupul Librarium şi Open City Art.

În aceeaşi zi, de la ora 18.00, la Librăria Cartea de Nisip va avea loc lansarea celui mai recent roman al Gabrielei Adameşteanu, “Provizorat”, apărut în colecţia „Fiction LTD” a Editurii Polirom. Alături de Gabriela Adameşteanu, vor prezenta Cornel Ungureanu, Smaranda Vulturm şi Elena Craşovan. Moderator: Radu Pavel Gheo Lansarea cărţii va fi urmată de o şedinţă de autografe.

Prin realismul meticulos şi valoarea documentară, prin coerenţa tramei de o tristeţe sfîşietoare, prin complexitatea personajelor, prin simplitatea stilistică, dar elocventă, punctată de rare mângâieri poetice, prin reuşita transmiterii stărilor de nelinişte şi nesiguranţă, romanul “Provizorat te (re)îndrăgosteşte intens de proza Gabrielei Adameşteanu, o autoare de raftul întâi în biblioteca literaturii noastre postbelice.” (Gabriela Gheorghişor)

„Cel mai specific roman al prozatoarei, mai liberă ca niciodată de a pune în toate ecuaţiile posibile individualul şi politicul, “Provizorat” probează faptul că Gabriela Adameşteanu s-a întors definitiv la literatură şi că lucrează în continuare la epopeea tulburatoare a înfăţişării «omului subt vremi».” (Alex Goldiş)

„Provizorat” se va impune atât ca un mare roman al destinderii, cât şi ca un roman al cuplurilor în totalitarism(e) şi al imposibilei intimităţi. O revenire în forţă a unei prozatoare de vârf şi o carte de aşezat pe acelaşi raft cu “Dimineaţă pierdută. ”(Paul Cernat)

Gabriela Adameşteanu a mai publicat romanele: “Drumul egal al fiecărei zile” (1975) şi “Dimineaţă pierdută” (1984) şi povestirile “Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă” (1979) şi “Vară-primăvară” (1989), precum şi două cărţi de publicistică – “Obsesia politicii” (1995) şi “Cele două Românii” (2000). În 2003, la Editura Polirom îi apare romanul “Întâlnirea”, reeditat, în versiune definitivă, în 2007. În 2008, Polirom a inclus cărţile Gabrielei Adameşteanu în colecţia sa de “Opere”.

Număr de vizualizări :1487


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro