Universitatea Lumina a fost inaugurată de Primarul Onţanu

oct. 7th, 2010 | By | Category: Postcard

Pe 6 octombrie 2010, primarul Neculai Onţanu a participat la inaugurarea campusului Universităţii Lumina, ce a avut loc odată cu începerea anului universitar 2010-2011, alături de numeroase cadre didactice, tineri studenţi, reprezentanţi ai conducerii primăriei şi ai Parlamentului Local al Tinerilor Sector 2, alături de importante persoane aparţinând mediului de afaceri al comunităţii turce din capitală, reprezentanţi ai vieţii civile şi politice româneşti ş.a.

Cu acest prilej, au rostit alocuţiuni: dl. dr. Filip Stanciu, rectorul Universităţii Lumina, Excelenţa Sa Ayşe Sinirlioglu, ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, dl. Neculai Onţanu, primarul sectorului 2, Răzvan Acatrinei, reprezentantul studenţilor, dl. prof. dr. Sorin Cristea şi domnul Adnan Hoşoglu, preşedintele Fundaţiei „Lumina – Instituţii de Învăţământ”.

Aceştia au subliniat importanţa deosebită pe care o va avea această instituţie de învăţământ la ridicarea nivelului şcolii româneşti şi la îmbogăţirea patrimoniului reţelei universitare din sectorul 2 şi din Capitală.

Un moment aparte l-a constituit vizita distinşilor oaspeţi în noua clădire a Universităţii Lumina, aceştia declarându-se extrem de mulţumiţi de dotările de excepţie şi de spaţiile adecvate puse la dispoziţia studenţilor.

La rugămintea rectorului universităţii, primarul Neculai Onţanu a fost primul care a semnat în Cartea de onoare ce va rămâne mărturie generaţiilor viitoare: „Sunt onorat că am prilejul ca astăzi, 6 octombrie 2010, să particip la deschiderea anului universitar la campusul Universităţii Lumina , inaugurând astfel una dintre cele mai prestigioase unităţi, centru de învăţământ de prestigiu din România. Doresc să transmit cu această ocazie, felicitări conducerii Universităţii Lumina pentru nivelul ridicat al stachetei învăţământului românesc şi succese deosebite studenţilor prestigioasei universităţi.”, a scris acesta.

 

Mai multe detalii şi imagini se găsesc pe site-ul Primăriei sectorului 2 – www.ps2.ro, rubrica ştiri.

Număr de vizualizări :1649


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro