Lansare “Playlist” de Mihnea Blidariu, la Cartea de nisip

oct. 28th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Mâine, 30 octombrie 2010, ora 17:00, la Librăria Cartea de nisip (V.V. Delamarina nr 1, Timişoara) va avea loc lansarea volumului “Playlist” de Mihnea Blidariu (solistul trupei Luna Amară), Editura Casa de Pariuri Literare.

“Deşi are douăzeci de capitole, “Playlist” se organizează în două părţi inegale. Primul plan e compus din nouăsprezece povestiri, care au titluri de melodii cu interpreţii notaţi între paranteze: de la Pink Floyd la Nine Inch Nails, Peter Gabriel, Alice In Chains, The Knife, Laibach, Rage Against the Machine, Marilyn Manson, Nirvana, Pearl Jam etc… Un playlist format din super-piese, pe care cititorii şi le pot aduna pentru a le asculta în surdină în timp ce parcurg aceste nouăsprezece povestiri excelente ce formează o naraţiune apocaliptică metonimică, impecabil scrisă de vocalistul Mihnea Blidariu care, în această primă parte a cărţii, pare mai degrabă un dirijor omnipotent. Fiecare capitol are în centrul naraţiunii un personaj din societatea românească bine definit şi oarecum reprezentativ, care-şi trăieşte ultimele clipe ale vieţii, chiar dacă „nimeni nu vrea să facă nimic pentru ultima oară”. Personajele ştiu asta, iar noi, cititorii, le urmărim SFÂRŞITul.

Deşi e ficţiune, cititorul poate recunoaşte cu uşurinţă majoritatea „actorilor” implicaţi. De la Ceauşescu, Iliescu şi Băsescu la personaje colective ce pot fi întâlnite cotidian sau pe care le urmărim ori de câte ori pornim această maşinărie modernă de manipulare în masă, televizorul: „vedete” TV, fete care visează să ajungă în America, copile violate, copii îmbătrâniţi prematur, adolescenţi frustraţi, politicieni corupţi, un soldat care se întoarce la iubita sa de pe câmpul de luptă, iar printre aceştia se strecoară şi… un câine şi o frunză… Unii dintre noi vor avea surpriza să se descopere pe ei înşişi în faţa sfârşitului lumii (ce n-aş da să-i văd în timp ce se uită în oglinda asta!)…”, a scris Mihail Vakulovski despre “Playlist” (Liternet).

Număr de vizualizări :1247


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro