Începe “Stagiunea camerală ICR la Ateneu”, cu Cvartetul “ConTempo” şi acordeonistul finlandez Timo Kinnunen

oct. 16th, 2010 | By | Category: Eveniment

În perioada 19 octombrie 2010- 18 decembrie 2010, la Ateneul Român din Bucureşti are loc “Stagiunea camerală ICR la Ateneu”, un proiect care îşi propune, în prima etapă, să (re)aducă în atenţia publicului bucureştean tineri muzicieni de origine română, prezenţi în prestigioase centre muzicale din afara ţării, care vor interpreta alături de invitaţii lor din străinătate. În cadrul proiectului, realizat de Institutul Cultural Roman în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, vor fi organizate trei concerte, pe 19 octombrie 2010, 23 noiembrie 2010 şi 18 decembrie 2010, care vor include atât partituri consacrate, cât şi lucrări contemporane, precum şi piese în prima audiţie. Stagiunea debutează pe 19 octobrie 2010, ora 19:00, pe scena Ateneului Român, cu Cvartetul “ConTempo” şi acordeonistul finlandez Timo Kinnunen.

Cvartetul “ConTempo” este format din Bogdan Sofei (vioară), Ingrid Nicola (vioară), Andreea Banciu (violă), Adrian Mantu (violoncel). Evenimentul se va bucura de o primă audiție absolută – Anna Veismane, “Why me?”, o piesă dedicată cvartetului “ConTempo” şi lui Timo Kinnunen, două lucrări în primă audiție românească – Maya Badian, “Music in Square” şi George Crumb, “Black Angels” – precum şi partituri consacrate, semnate de Georg Muffat, Olivier Messiaen  şi Astor Piazzolla.

Mai multe detalii se pot găsi pe pagina web: www.icr.ro

Număr de vizualizări :1174


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro