spot_img

Constantin Chiriac, „Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană”

Pe 15 octombrie 2010, ora 12:00, la Palatul Parlamentului (Sala Constantin Brâncuşi), Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, va primi distincţia de „Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană”. Devenită deja o tradiţie, distincţia Fundaţiei Eurolink – Casa Europei recompensează cele mai remarcabile eforturi făcute de personalităţi din Europa şi din România în favoarea apropierii societăţii româneşti de principiile, valorile şi standardele europene.

Ceremonia de acordare a plachetei şi a diplomei de excelenţă vor fi acordate la finalul desfăşurării Mesei Rotunde Europene „Care este locul actual al României în Uniunea Europeană?”, în prezenţa Înaltului Reprezentant al Preşedinţiei Uniunii Europene în România, Adjunctul Ambasadorului Regatului Belgiei la Bucureşti, dl. Jose de Pierpont.

Fundaţia Eurolink – Casa Europei îşi desfăşoara activitatea sub patronajul onorific al Domnului Ambasador dr. Liviu Bota, fost Secretar General Adjunct al Naţiunilor Unite. Premiul pentru anul 2010 va fi acordat actorului şi managerului cultural Constantin Chiriac, pentru organizarea unuia dintre cele mai importante evenimente teatrale europene, cât şi pentru meritele sale excepţionale în promovarea toleranţei şi solidarităţii europene prin arta spectacolului conform anunţului emis de Sever Avram, preşedintele executiv al fundaţiei. Aceeaşi distincţie urmează să fie acordată şi parlamentarului european Petru Luhan, în special pentru poziţiile sale publice şi sprijinul acordat unor teme comunitare de interes major şi pentru cetăţenii români, precum lupta la nivel european contra cancerului; diplomatului Emeric Florin Saghi, principalul coordonator al pregătirilor pentru aderarea României la Spaţiul SCHENGEN, fost ministru consilier în cadrul Misiunii României la Uniunea Europeană unde a fost responsabil pentru capitolul Justiţie şi Afaceri Interne; academicianului Mugur Isărescu, economist, Preşedintele Clubului de la Roma filiala Romania, Guvernator în exerciţiu al Băncii Naţionale a Romăniei, fost Prim Ministru, pentru decisiva contribuţie de reflecţie şi acţiune avută în domeniul asigurării stabilităţii financiare a României în complicatul context al aderării şi apartenenţei ţării la UE şi al pregătirii pentru aderarea la euro şi managerului Nicolae Cristian Parvan, Secretarul General al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Români (AOAR), pentru militantismul consecvent şi nuanţat în favoarea autenticei integrări a economiei româneşti la Piaţa Unică Europeană, îndeosebi în favoarea promovării unui program solid anti-criză în România.

„Această distincţie mă onorează şi mă obligă să continui împreună cu întreaga echipă de la Sibiu performanţa Teatrului Naţional „Radu Stanca”, a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, precum şi a şcolii de teatru. Acest efort este unul susţinut în timp, reuşind, iată, să facem din Sibiu un oraş mai bun şi mai cunoscut pe harta Europei, celebrând diversitatea, creativitatea şi dialogul dintre artişti. Iar asta, doar prin stimularea continuă a profesionalismului atât la nivel de management, tehnic, cât şi artistic, astfel încât teatrul din Sibiu să aibă o echipă bună. Deşi iniţial poate incomod, am reuşit să schimbăm o mentalitate învechită   într-una pro-activă prin care să aducem beneficii atât teatrului, cât şi nouă ca oameni”, a declarat Constantin Chiriac de la Varşovia, unde participă la selecţia oraşelor poloneze candidate la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2016.

În trecut, această distincţie a mai fost acordată, de pildă, Comisarilor Europeni Neelie Kroes şi Mario Monti, A.S.R. Principele Radu, istoricului şi diplomatului Mihai Răzvan Ungureanu, actualul Director SIE, Preşedintelui Lafarge Romania Philippe Questiaux şi actorului Dan Puric.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508