80 de ani de la înfiinţarea „Casei Române” din Veneţia

oct. 16th, 2010 | By | Category: Eveniment

În perioada 19-20 octombrie 2010, la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc congresul internaţional cu tema „Veneţia, Bizanţul şi Occidentul: noi repere pentru o civilizaţie europeană”. Evenimentul e organizat în parteneriat cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga ” al Academiei Române şi Secţia de Studii despre Europa Orientală din cadrul Departamentului de Americanistică, Iberistică şi Slavistică al Universităţii Ca’ Foscari.

Evenimentul are loc la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia în contextul aniversării a 80 de ani de la fondarea sa de către istoricul Nicolae Iorga. Scopul acestei manifestări de cel mai înalt nivel ştiinţific şi academic este realizarea unei imagini interdisciplinare şi de actualitate cu privire la raporturile dintre Orient şi Occident, pentru care Veneţia a reprezentat, de‑a lungul mai multor secole, un punct de răscruce, un important nucleu de asimilare, filtrare şi raspândire a unor idei şi mentalităţi fundamentale în istoria civilizaţiei europene.

Evenimentul este organizat cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român şi cu patronajul Universităţii Ca’ Foscari din Veneţia.

Moderatorii celor patru secţiuni de comunicări vor fi: Franco Cardini, istoric de marcă, profesor de istorie medievală la Institutul Italian de Ştiinţe Umane din Florenţa, Chryssa Maltezou, directorul Institutului Elenic de Studii Bizantine şi Postbizantine din Veneţia, Elizabeth Crouzet-Pavan, profesor de istorie medievală la Université Paris IV Sorbonne, specialist în istoria Veneţiei şi Iliana Krapova, coordonatorul Secţiei de Studii despre Europa Orientală din cadrul Departamentului de Americanistică, Iberistică şi Slavistică al Universităţii Ca’ Foscari.

Vor participa cu comunicări Gilles Veinstein, profesor la Collège de France, directorul Centrului de istorie turcă de la École des hautes études en sciences sociales, Ovidiu Cristea , directorul Institutului de Istorie „ Nicolae Iorga” al Academiei Române, Michela Dal Borgo, directorul coordonator al Arhivelor de Stat din Veneţia, Ştefan Andreescu, cercetător ştiinţific la Institutul „ Nicolae Iorga ” al Academiei Române, Giampiero Bellingeri, profesor de limba şi literatura turcă la Universitatea Ca ’ Foscari, Tereza Sinigalia, cercetător ştiinţific la Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române, Caterina Carpinato, profesor de limba şi literatura neogreacă la Universitatea Ca ’ Foscari, Marian Coman, cercetător ştiinţific la Institutul „ Nicolae Iorga ” al Academiei Române, Maurizio Del Maschio , jurnalist, specialist în istoria şi geografia locurilor sacre, Vera Costantiniprofesor de limba şi literatura turcă la Universitatea Ca ’ Foscari.

Prima zi a lucrărilor (marţi, 19 octombrie 2010) se va desfăşura în aula „Mario Baratto” a Universităţii Ca’ Foscari, iar cea de-a doua zi (miercuri, 20 octombrie 2010) în sala de conferinţe „Marian Papahagi” a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Lucrările congresului vor fi deschise de Daniela Rizzi, prorectorul Universităţii Ca’ Foscari, Monica Joiţa, directorul ad interim al IRCCU Veneţia, Marco Presotto, directorul Departamentului de Americanistică, Iberistică şi Slavistică al Universităţii Ca’ Foscari, Ovidiu Cristea , directorul Institutului de Istorie „ Nicolae Iorga ” al Academiei Române.

Evenimentul se înscrie în activitatea specifică tradiţiei ştiinţifice şi academice a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, alături de bursierii „ Nicolae Iorga ”, cele două publicaţii ştiinţifice proprii („Annuario” şi „Quaderni”), cursurile de limbă, literatură şi cultură română destinate studenţilor de la Universitatea Ca ’ Foscari din Veneţia, parteneriatele cu personalităţi şi instituţii de prestigiu în domeniul cercetării şi al învăţământului superior.

Număr de vizualizări :1495


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro