“Piatra Filosofală” de Radu Drăgan

oct. 27th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Astăzi, 28 octombrie 2010, ora 18:00, la Librăria Cărtureşti (Str. Arthur Verona, nr. 13–15, Bucureşti) are loc lansarea volumului “Piatra Filosofală” de Radu Drăgan (Franţa), Editura Paideia. Volumul va fi prezentat de: Gheorghe Vlăduţescu, Augustin Ioan, Ion Bănşoiu şi Alexandru Anghel.

Cartea reprezintă traducerea în limba română a tezei de doctorat susţinută la Ecole Pratique des Hautes Etudes (Paris) la catedra „Curente esoterice şi mistice în Europa modernă şi contemporană”, sub conducerea profesorului Antoine Faivre.

Piatra filosofală” este o contribuţie esenţială la istoria literaturii alchimice occidentale. Rareori acest domeniu a fost repus cu atâta pertinenţă în contextul său filosofic. Şi faptul de a-l fi abordat sub unghiul, mai ales, al imaginarului său spaţial, constituie un aport absolut novator şi convingător din punct de vedere ştiinţific. Suntem astfel invitaţi să revizităm cu alţi ochi o comoară iconografică savant comentată, dar într-un stil întotdeauna clar. Această carte ar trebui să se găsească nu numai în bibliotecile specializate în acest domeniu, dar şi în cele de filosofie şi, în general, în cele de istorie a ideilor.”, a scris Antoine Faivre.

Radu Drăgan (născut 9.IX.1955, Bucureşti) este antropolog, arhitect, eseist şi poet. A absolvit Institutul de Arhitectură (1982). Publică versuri în revistele “Amfiteatru” şi “Luceafărul” şi debutează editorial cu volumul de versuri “Marea transparenţă” (1979, Premiul pentru debut al Editurii Albatros). Între 1982 şi 1990, practică arhitectura la Romproiect şi Proiect Bucureşti. După ’89 este asistent la Institutul de Arhitectură “Ion Mincu”. În ianuarie 1990, fondează revista “Arhitext”; publică aici, ca şi în “Arhitectura” şi în “Revista de istorie şi teorie literară”, eseuri şi critică literară. Se stabileste la Paris în 1990 unde practica arhitectura. Face un prim doctorat în antropologie socială şi etnologică la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris. Apoi, între anii 1996 – 2000, face al doilea doctorat, în istoria religiilor, la École Pratique des Hautes Études.

Devine conferenţiar între 2001 şi 2006 la catedra Curente esoterice şi mistice în Europa modernă şi contemporană a aceleiaşi prestigioase École Pratique des Hautes Études unde au predat Iorga şi Eliade.

Între 2001 şi 2008 este profesor asociat la Universitatea Ion Mincu din Bucureşti. Colaborează la “Dilema”, “Contrapunct”, “Tribuna”, “Cotidianul” ş.a. Din 1990 este colaborator permanent la “Jurnalul literar”, unde publică articole în marginea actualităţii. O primă culegere de eseuri, “Fiinţa şi spaţiul” (1992), dezvăluie preocuparea predilectă a autorului – hermeneutica spaţiului. “Muntele înflorit. Contribuţie la o hermeneutică a imaginarului” (1998) este o cercetare analitică a spaţiului simbolic în mai multe texte alchimice de la sfârşitul Renaşterii. Fără nici o tendinţă spre tracomanie, patru din cele cinci studii care compun volumul se referă la mitul lui Zalmoxis si interpretarea sa de la textele antice pâna în secolul trecut, cu un accent special pe interpretarea hermetizanta a Renasterii. “Lumile răsturnate” (2000), traducere în limba română a cărţii “Les Mondes renverses”, apărută la Paris în 1999, este o analiză comparativă a spaţiului ca reprezentare socială, pe baza cercetărilor autorului în satele vâlcene.

Volume: “Marea transparenţă”, Editura Albatros, Bucureşti, 1979; “Fiinţa şi spaţiul,” Editura ALL, Bucureşti, 1992; “Muntele înflorit. Contribuţii la o hermeneutică a imaginarului,” Editura Jurnalul Literar, Bucureşti, 1998; “Les Mondes renverses. Etude sur la representation de l’espace de la societe traditionnelle”, pref. Paul-Henri Stahl, l’Harmattan, Paris, 1999; ediţie românească “Lumile răsturnate”, Editura Paideia, Bucureşti, 2000, “Vara sălbatică”, Editura Tomis, Constanta, 2006, “Meteorologice, articole politice 1990-2007”, Editura Jurnalul Literar, Bucuresti, 2008.

Număr de vizualizări :1372


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro