“Modista. Un roman cu vardist şi hoţi” de Andrea Vitali

oct. 15th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

De curând, la Editura Leda- Grupul Editorial Corint a apărut volumul “Modista. Un roman cu vardist şi hoţi” de Andrea Vitali, colecţia Leda Contemporan, în traducerea Marinei Loghin.

Noaptea, au încercat să dea o spargere la primărie, dar vardistul Bicicli nu a văzut nimic. În schimb, când micului grup de curioşi adunaţi în faţa primăriei i se alătură Anna Montani, mareşalul de carabinieri Accadi, proaspăt sosit în urbe, o vede, oho! –  şi încă cum: o rochie de bumbăcel uşor şi acolo, dedesubt, urcuşuri şi coborâşuri de-ţi lasă gura apă. Însă în jurul frumoasei modiste şi al secretului ei mai bâzâie şi alţi bondari…

Scris într-un stil sincopat, inteligent şi extrem de plăcut, “Modista. Un roman cu vardist şi hoţi” reinventează magistral comedia italiană şi băşcălia meridională, reuşind să restituie o imagine autentică şi profundă a provinciei din peninsulă: un amalgam de caractere pitoreşti, o lume a surprizei, o ordine a neprevăzutului.

„Cărţile lui Vitali au primit extrem de multe laude: de la publicul care le aşteaptă şi de la juriile literare care le anunţă de fiecare dată ca pe o adevărată  revelaţie.”, a scris Concita de Gregorio, în revista “La Repubblica”.

Scriitorul italian ANDREA VITALI s-a născut în 1956 la Bellano, pe malul estic al lacului Como. De profesie medic, continuă să-şi exercite această meserie în paralel cu preocupările scriitoriceşti. Este autorul unor romane de succes, precum Il Meccanico Landru (1992), A partire dai nomi (1994), L’ombra di Marinetti (1995, premiul Piero Chiara), Aria del lago (2001), Una finestra vistalago (2003, premiul Grinzane Cavour 2004 pentru ficţiune şi premiul literar Bruno Gioffrè 2004), Un amore di zitella (2004), La signorina Tecla Manzi (2004, premiul Dessi), La figlia del podestà (2005, premiul Bancarella 2006), Il procuratore (2006, premiul Montblanc), Olive comprese (2006) şi Il segreto di Ortelia (2007), La Mamma del Sole (2010) etc.

Datorită subiectelor incitante, a dinamismului, umorului şi stilului original, de băşcălie meridională, care le caracterizează, cărţile lui Andrea Vitali au fost extrem de bine primite atât de publicul italian, cât şi de critici şi de juriile literare, şi traduse în numeroase limbi.

Număr de vizualizări :1130


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro