“Laptele negru” de Norman Manea

oct. 4th, 2010 | By | Category: Eveniment

Vineri, 8 octombrie 2010, ora 17:00, în Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei (Suceava),  în cadrul simpozionului “O cultură a supravieţuirii”,  organizat de Consiliul Judeţean Suceava şi Biblioteca Bucovinei pentru a comemora Ziua Holocaustului din România (9 octombrie 2010) şi a marcării unei noi sesiuni din manifestarea “2010 Anul Paul Celan” (iniţiată în ianuarie 2010 de Biblioteca Bucovinei), se lansează volumul “Laptele negru” de Norman Manea, Editura Hasefer, 2010.

“O apariţie notabilă pentru spaţiul românesc – atât pentru Norman Manea, cât şi pentru Editura Hasefer -,  este volumul “Laptele negru” (2010), cu o sugestivă copertă semnată de Done Stan. Titlul cărţii provine din primul vers al celebrului poem semnat de Paul Celan, intitulat “Die Todesfuge”, şi este slujit în expresivitatea sa directă de coperta care se plasează la acelaşi nivel franc de sugestibilitate. Însuşi textul celanian este ales drept moto: Lapte negru din zori te bem când e noapte/ te bem la amiază e moartea un meşter german/ te bem dimineaţa şi seara te bem şi te bem…(fragment din “Tangoul morţii”, „Contemporanul”, 2 mai 1947, traducere de Petre Solomon).

Volumul de faţă este o culegere de texte reprezentative privind evreitatea (p. 9, Ce înseamnă a fi evreu – fragment din Elvira & Mihai Nadin – JEWISH: Does it Make a Difference?, Jonathan David Publishers, New York, 2000; text apărut şi în “Realitatea evreiască”, nr. 135 din 2001), condiţia şi misiunea scriitorului evreu în Cetate şi în Lume (p. 12, Scriitorul evreu în arena publică, traducere de Liviu Bleoca, Alocuţiune rostită în cadrul Conferinţei Internaţionale a scriitorilor evrei, Berkley – San Francisco, 1-3 februarie 1998; publicată în revista americană Partisan Review, nr. 11/  1998 şi în revista Apostrof , nr. 11/ 1998 Cluj), conexiuni între evreitate, Holocaust, Gulag, literatură şi exil (p. 313 – 410, fragmente din interviurile autorului realizate între 1988 şi 2006 (iunie, 1988, cu Jan Willem Bos; ianuarie 1991, cu Gabriela Adameşteanu; septembrie 1991, cu Gabriela Adameşteanu; martie, 1992, cu Philip Roth; februarie 1995, cu Marco Cugno; iarna 1996 – 1997, cu Ilan Stavans; octombrie 1998, cu Marta Petreu; noiembrie 1998, cu Edward Kanterian; noiembrie 1998, cu Claudio Magris; 1999, cu Edward Kanterian din nou; august 2003, cu Shaul Carmel; martie 2004, cu Hannes Stein;  martie 2004, cu William Totok; mai 2004, Eva- Elisabeth Fischer;  martie 2005, cu Ruxandra Cesereanu; decembrie 2005, din nou cu Gabriela Adameşteanu; ianuarie 2006, cu Carmen Muşat; iunie 2006, cu Aura Christi). În fond, cartea de faţă reprezintă apoteoza unei obsesii necesare, pe care Norman Manea o cultivă cu fidelitate : este vorba despre cultul unei etici a memoriei suferinţei, care stă alături de  cultul unei pedagogii a memoriei post-totalitare.

Considerându-se acasă numai în limba română, scriitorul deapănă povestea unui fir existenţial întrerupt de ororile deportării din 1941 în Transnistria iar mai târziu de suferinţa indusă de lagărul socialist, episoade tragice la care s-au adăugat , după emigrarea sa din România, traumele exilului, şocurile culturale şi lupta pentru memorie şi identitate. Norman Manea evocă prima sa apariţie publică de la New York din toamna lui 1989, „când explozia Estului preocupa toată lumea, şi când s-a produs o dezbatere dedicată de PEN-ul american literaturii române, intitulată „Cuvântul, ca armă”. Sfidând combativitatea conjuncturală a tematicii, am vorbit despre „cuvântul, ca miracol”. Am evocat, fireşte, şi după-amiaza de iulie 1945, când descoperisem magnificele poveşti populare ale scriitorului român Ion Creangă”(p. 422). Metamorfoza memoriei poartă un cod: invitaţiei de a comemora o închisoare cultural – politică retrospectivă, autorul îi răspunde mereu cu oferta unei celebrări a libertăţii etern amânate. Textele reunite în volumul “Laptele negruvizitează” şi paradigmele incompatibilităţilor antropo – culturale (p. 244, Incompatibilităţile, definite ca: înainte – înapoi, evreul asimilat, rinocerizarea, anul huliganic, Colectivitate vs. Individ, noile imperative, coşmarul, ţinutul iubit de la Dunăre, catharsis, terapia adevărului, text apărut în „The New Republic”, Washington D.C., 20 aprilie 1998), fără a înceta nicio clipă să genereze un câmp magnetic privind etica evreiască şi sufletul evreiesc, ce nu mai poate fi surprins de nicio suferinţă. Nu numai limba română este patria lui Norman Manea, ci şi conţinutul moral al trăirilor sale în spaţiul limbii române descrie un teritoriu identitar privilegiat, un acasă fără de care demnitatea  nu este posibilă. Fie şi un acasă în care evreul a cunoscut tortura ca normalitate şi a reconfigurat, ulterior, umanismul: din umanism  pierdut în umanism reinventat. De la Kertész la Kafka, de la Cioran la Bellow, meditaţiile şi temele reflecţiei lui Manea sunt adevărate filigrane ale alungării, iar descrierea sentimentului de exil şi de supravieţuire prin diaspora nedorită ocupă câmpul conştiinţei autorului.

Consistente sunt capitolele dedicate Holocaustului şi literaturii (p.61.Post-scriptum după 20 de ani. Posibilităţi şi limite ale iertării, un text excelent semnat de Rebekah Nelson), arderii de tot (p. 238, Revista Cultului Mozaic, nr. 604, 15 iulie, 1986), memoriei şi literaturii (p. 223, Badenheim, Bruno şi Brum, Revista Cultului Mozaic nr. 587, 1 noiembrie 1985, respectiv nr. 595, 2 martie 1986). Textul Adresa gravată în carne (p. 233, din New York, mai 2001, apărut şi în Familia, nr.5/ 2002, pp. 43 – 45) evocă figura unui poet evreu ce va deveni un poet israelian respectat; născut în Rădăuţi, Dan Pagis ( 16 Octombrie 1930 – 29 iulie 1986), cu care Norman Manea s-a intersectat în Rădăuţi pentru scurtă vreme, va muri în Israel exact în anul când Manea avea să plece în exil, adică în 1986. Autorul evocă nostalgic şi lucid figura supravieţuitorului Transnistriei, povara supraomenească pe care tirania Holocaustului şi a discriminării, reprimată prin emigrare şi tăcere (ca scut al emoţiei) – a aşezat-o pe umerii unui om, unui artist, chiar dacă un supravieţuitor. În poemul  Ultima rugăciune a lui Saul, Dan Pagis spune: „Sub tunetele Tale am tăcut ca sub jug. Şi tăcerea a fost demonul meu”. Poetul rădăuţean, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 80 de ani, deconstruia, prin opera sa scrisă în limba ebraică, o imensă suferinţă românească: experienţa întoarcerii străinului din infern, printre oameni cărora nu are voie să le povestească despre mecanismele Răului, nici despre memoria zadarnică.

“Laptele negru” este o carte fanion şi o carte esenţială a eticii privitoare la Shoah, apărută în România în anul 2010, la 65 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste din Polonia şi Germania anului 1945. Norman Manea actualizează pentru memoria colectivă amprenta pusă decivilizaţia traumei Shoah asupra evreului universal; obiectul uman supus tuturor excluziunilor poate deveni, însă, în cadrul antisemitismului generic (cf. Lévinas, ura omului faţă de ceilalţi oameni), atât evreitatea, cât şi orice altă etnie desemnată în mod circumstanţial ca vinovat de serviciu. Răul, în absenţa memoriei, poate invada şi poate lua în posesie absolută natura umană. Veghea la iluminarea conştiinţelor semenilor săi ademeniţi de uitare îl învesteşte pe Norman Manea cu o misiune de salvator.”, a scris Angela Furtună despre acest volum.

Norman Manea (n. 19 iulie, 1936, Suceava) este un romancier român de valoare şi prestigiu universale, disident anticomunist şi antifascist, trăind din 1986 în SUA. Este unul dintre cei mai traduşi romancieri români, fiind considerat totodată unul din marii scriitori contemporani români din exil. Actualmente stabilit în New York, predă literaturi est-europene la Bard College, dar continuă să scrie literatură numai în limba română, declarând că “patria sa este limba română”.

S-a născut la Suceava, în cartierul Burdujeni. A fost deportat împreună cu familia, în timpul Holocaustului transnistrean, de unde revine în 1945. Studiază ingineria la Facultatea Politehnică din Bucureşti, apoi profesează ca inginer hidrotehnician, pentru ca, începând din 1974, să se dedice scrisului. Publică zece volume în România ceauşistă, prin care surprinde aspecte ale vieţii sub regimul totalitar, dar în ton ironic, nu critic frontal. Emigrează în 1986, mai întâi în Germania, apoi în Statele Unite ale Americii, unde a fost writer in residence la câteva universităţi. Trăind în lumea liberă, opera sa literară a început să se axeze pe registrul critic, antitotalitar, denunţând încălcările drepturilor omului din România, premisele abuzurilor fasciste-comuniste, realităţile propagandistice şi represive. Autorul are drept teme favorite Shoah, trauma Holocaustului şi a Gulagului, viața de zi cu zi într-un stat totalitar, exilul, memoria şi înţelegerea fiinţelor umane. Cărțile sale au fost comparate cu cele ale unor scriitori cum ar fi Bruno Schulz și Robert Musil, sau au fost considerate de alți critici ca fiind o continuare firească a absurdului grotesc din romanele lui Franz Kafka.  Totuşi, literatura sa nu coboară nicio clipă tonul înspre propagandă, ci învăluie în moderaţie şi umanitate un mesaj universal, dedicat respectului faţă de libertăţile fundamentale ale omului.

Operele sale au fost traduse în douazeci de limbi. Câteva titluri: Povestea vorbii, 1966; Noaptea pe latura lungă, 1969; Captivi, 1970; Atrium (roman), 1974; ed. a doua, 2008 ; Primele nopți, 1975 ; Cartea fiului, 1976 ; Zilele și jocul, 1977; Anii de ucenicie ai lui August Prostul (roman), 1979; ed. a doua revăzută, 2005 ; Octombrie, ora opt, 1981; ed. a doua, 1997 ; Pe contur, 1984 ;Plicul negru, 1986; ed. a doua, 2007 ; Despre clovni: dictatorul și artistul (un roman parabolic), 1997 ; Întoarcerea huliganului, ed. întâi, 2003; ed. a doua, 2006; ed. cartonată, 2008 ; Plicuri și portrete, 2004 ; Fericirea obligatorie, colecție de nuvele; ed. a doua, 2005 ; Casa melcului, colecție de interviuri, 1999 ; Vorbind pietrei, 2008 ; Variante la un autoportret (proză scurtă), 2008 ;Vizuina, 2009 ; Laptele negru, 2010. Membru al Academiei de Arte din Berlin din 2006, Norman Manea este autorul a 22 de volume de ficţiune şi eseuri.

Pentru valoarea operei sale literare şi pentru atitudinea civică, de apărător al drepturilor omului, Norman Manea a fost decorat cu titluri internaţionale remarcabile : Premiul „The Literary Lion” oferit de prestigioasa New York Public Library, Premiul Național al Evreilor Americani „The National Jewish Book Award”, în aprilie 1993, pentru romanul său parabolic Despre clovni ; Premiul Guggenheim ;   Premiului „Lux Mundi” (2006), oferit de Radio Romania Cultural « pentru talentul artistic și consecvența morală cu care a înfățișat lumii imaginea complexă a societății românești și pentru felul în care a reușit să transfigureze drama biografică » ;  Premiul Médicis Etranger, cel mai prestigios premiu francez pentru un roman scris în altă limbă decât franceza, acordat romanului Întoarcerea huliganului pe anul 2006 ; Premiul Gheorghe Crăciun pentru întreaga activitate, oferit de Ziarul Observator Cultural și premiul anual pentru literatură din partea Fundației franceze de iudaism – 2009 ;  Ordinul Meritul Cultural în rang de Comandor de la Președintele României – 2007 şi, în 2008, a primit diplome de onoare în literatură şi titlul de Doctor Honoris Causa de la Universitatea din București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj ; Premiul Literar „Francine et Antonie Bernheim” (2009);  Bursa MacArthur și Guggenheim, în Franța Premiul Medicis Etranger și în Italia Premiul Internațional pentru Literatură, Nonino, 2002 ; Titlul de Commandeur de l΄Ordre des Arts et des Lettres « Palmes Academiques », oferit de Serviciile Culturale ale Ambasadei Franţei la New York în 12 aprilie 2010 (În discursul de acceptare a înaltului titlu, scriitorul român a declarat: „Sunt fericit să primesc această distincţie în capitala Dada a exilului, sub privirea înţeleaptă a Statuii Libertăţii, oferită Americii de către aceeaşi naţiune care mă onorează astăzi şi pe mine… Multe nume mari ale literaturii, ştiinţei, artelor româneşti au trăit în Franţa şi au contribuit la patrimonial creativităţii universale. Mă gândesc la sculptorul Constantin Brâncuşi, la compozitorul George Enescu şi la dramaturgul Eugen Ionescu. Cu toţii şi-au găsit cuibul artistic în Franţa. Lista este lungă: Paul Celan, Emil Cioran, Tristan Tzara, Gherasim Luca, Mircea Eliade, Traian Vuia, Victor Brauner, Ştefan Lupaşcu şi mulţi, mulţi alţii.”.

Heinrich Boll, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, care a promovat prima traducere şi apariţie semnată de Norman Manea în Europa de Vest, a scris în 1993: „Nu am nicio îndoială că Norman Manea este unul dintre autorii care merită pe deplin să fie cunoscuţi în întreaga lume.”
Orhan Pamuk, Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a scris la rândul său despre Norman Manea: „Prin talentul şi creativitatea sa, [Norman Manea] este unul dintre Marii Români.”

Număr de vizualizări :1532


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro