spot_img

Curtea Veche Publishing sesizează abuzul comis asupra patrimoniului editurii, Premierului României, domnul Emil Boc

Editura Curtea Veche Publishing a trimis la redacţia AgenţieideCarte.ro scrisoarea deschisă pe care a trimis-o şi în atenţia Premierului României, domnul Emil Boc, prin care îi sesizează acestuia, abuzul căruia îi face faţă încă din data de 17 iulie 2010 Curtea Veche Publishing, când asupra patrimoniului editurii s-a pus sechestru, fără un temei legal. Situaţia în care se află editura pare să nu îşi găsească o soluţionare, deşi au fost atenţionate organele abilitate, şi zi de zi, editura are de suferit de pe urma ignoranţei cu care este tratat cazul. Printre semnatarii solidari ai acestei scrisori deschise, se numără personalităţi ale vieţii culturale din România şi din străinătate precum Basarab Nicolescu, membru de Onoare al Academiei Române; Vladimir Tismăneanu, profesor de ştiinte Politice, Universitatea Maryland, College Park, SUA; Mihai Şora, filosof, fost Ministru al Învăţământului, membru GDS; Ioan Stanomir, profesor de ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, după cum reiese din scrisoarea pe care AgenţiadeCarte.ro o redă integral mai jos:

Scrisoare deschisă

EXCELENŢEI SALE, D-LUI EMIL BOC,  PREMIERUL ROMÂNIEI

Stimate domnule Premier,

Am luat cunoștintă cu îngrijorare despre fapte reprobabile care se petrec în România,  sub   ochii îngăduitori ai reprezentanților autorităților statului român, care nu au întreprins până în prezent nici un  un demers juridic pentru a curma abuzul săvârşit față de Editura Curtea Veche cu scopul de a instaura climatul de normalitate şi legalitate în România.

Astfel, am fost informați că Editura Curtea Veche, editură cu prestigiu la nivel național și internațional datorat actelor culturale de înaltă clasă pe care le promovează, este victima unui abuz ce durează de aproape două săptămâni, fără ca autoritățile să intervină pentru restabilirea normalității. Persoane fizice au pătruns și au ocupat, fără drept, sediul social al firmei, au sechestrat, au sustras și/sau au distrus bunurile și evidențele societății, cât și bunurile personale ale reprezentanților și angajaților societății.

În opinia noastră, într-o țară democratică este inadmisibil și intolerabil un asemenea abuz, ca persoane fizice, indiferent de influența și poziția acestora în societate să-și facă singure dreptate, pornind de la un presupus drept, și să încalce în mod grosolan propriile drepturi ale editurii, fără ca autoritățile statului român, care au fost sesizate cu privire la acest abuz, să intervină.

Pentru a curma această crasă ilegalitate, vă rugăm să interveniți în limitele puterilor constituționale ale  Domniei Voastre și  să cereți  organelor judiciare din România să stopeze acest abuz, să dispună revenirea la situația anterioară săvârșirii faptelor abuzive și să tragă la raspundere persoanele care au comis aceste fapte.

Basarab Nicolescu

Membru de Onoare al Academiei Române

Preşedintele Centrului Internaional de Cercetări Transdisciplinare, Paris

Profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca

Vladimir Tismăneanu

Profesor de Știinte Politice, Universitatea Maryland, College Park, SUA

Călin Mihăilescu

Professor of Comparative Literature, Critical Theory, and Spanish

The Centre for the Study of Theory and Criticism

University of Western Ontario

Mircea Mihăieș

Vicepreședintre ICR

Mihai Șora

Filosof, fost Ministru al Învățământului, membru GDS

Anamaria Pop

Traducător Péter Esterházy, Péter Nádas

Magda Stavinschi

Președinta Asociației pentru Dialogul între Știință și Teologie în România (ADSTR)

Fosta Directoare a Institutului de Astronomie al Academiei Române

Ioan Stanomir

Profesor de Științe Politice, Universitatea din București

Președinte Executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Ruxandra Cesereanu

Autor, Profesor universitar la Facultatea de Litere Babes Bolyai din Cluj-Napoca

Radu D. Popa

Assistant Dean

Director of the Law Library

NYU School of Law

Brîndușa Armanca

Scriitor, Director ICR Budapesta

Peter Manu

Professor of Clinical Medicine, Albert Einstein College of Medicine, New York

Sorin Ilieşiu

Autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului

Monica Heintz

Scriitor, cercetător și profesor la Universitatea Paris X-Nanterre

Monica Săvulescu Voudouri

Scriitor, sociolog

Președinte al Societăţii Culturale Balkania Contemporană Grecia

Anita Natascia Bernacchia

Traducătoare și agent literar (Italia)

Daniel Cristea-Enache

Scriitor, Profesor universitar la Catedra de Istoria Literaturii Române, Universitatea din București

Libuse Valentova

Șef al Secției de română din cadrul Institutului de Studii Romanice de la Universitatea Carolina din Praga

Luiza Palanciuc

Cercetator (Stiinte politice, Paris)

Alin Rus

Scriitor

Claudia Moscovici

Scriitor, Profesor Universitatea din Michigan

Catrinel Popa

Vice President Design

Kayser Roth Corporation

New York

Cristina Hermeziu

Jurnalist, Franța

Robert Adam

PR Eunic Bruxelles

Mirela Roznoveanu

Scriitoare, SUA

Laura Munteanu

Profesor, SUA

Dan Arvinte

Doctor, Marea Britanie

Mirella Patureau

Teatrolog, Franța

Alexandra Jivan

Antropolog, Canada

Ana d’Albon

Actriță, Franța

Laurențiu Azimioara

Regizor, Franța

Betea Lavinia

Scriitoare

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508