„Jurnalul unei femei adultere” de Curt Leviant

aug. 5th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

În colecţia Eroscop a Editurii Trei a apărut volumul „Jurnalul unei femei adultere de Curt Leviant, în traducerea Danielei Ştefănescu.

Doi prieteni se întâlnesc cu ocazia reuniunii organizate de şcoala evreiască pe care au absolvit-o cu ani în urmă. Atât Guido, fotograf, cât şi Charlie, psiholog de meserie, au în jur de 40 de ani şi sunt atraşi de o aceeaşi femeie, căsătorită, care se numeşte Aviva şi este profesoară de violoncel. Charlie începe o terapie cu Aviva, fără să ştie că aceasta este iubita lui Guido. Nici Aviva, pe de altă parte, nu cunoaşte legătura dintre cei doi bărbaţi.
O amplă poveste despre iubire şi plăcere relatată din triplul punct de vedere al acestor personaje. Evident, pe parcursul ei apar complicaţii, iar cei trei protagonişti se confruntă rând pe rând cu gelozia, dorinţa de libertate şi dificultatea de a păstra un secret. De unde şi tenta de seriozitate, seducţie, dar şi umor negru a romanului.
Este o carte inedită, textul fiind însoţit de un glosar explicativ care oferă detalii picante despre poveste, surprize şi glume. Întâmpinate cu entuziasm de critici ca fiind «minunate şi încântătoare», «desăvârşite şi hipnotice», cărţile lui Leviant îl certifică pe acesta drept unul dintre romancierii cei mai talentaţi de astăzi.
“Jurnalul unei femei adultere” a fost nominalizat de redacţia Lire în lista celor mai bune romane din 2008.

Curt Leviant este profesor specialist în studii ebraice la Rutgers University, New Jersey şi este traducător de idiş. A primit numeroase premii şi distincţii literare pentru romanele sale: “The Yemenite Girl”; “Passion in the Desert”; “The Man Who Thought He Was Messiah”; “Partita in Venice” ; “Diary of an Adulterous Woman”.

Număr de vizualizări :886


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro