“Teorii ştiinţifice în 30 de secunde” de Paul Parsons

aug. 24th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Litera International a apărut, de curând, volumul “Teorii ştiinţifice în 30 de secunde” de Paul Parsons.

Teoria haosului, unificarea, teoria relativităţii? Pisica lui Schrödinger şi legile mişcării? Desigur, cunoaşteţi semnificaţia acestor noţiuni sau, cel puţin, aţi auzit de ele. Dar oare le stăpâniţi destul de bine pentru a le dezbate la o petrecere sau pentru a vă impresiona prietenii?

“Teorii în 30 de secunde” prezintă, într-o manieră revoluţionară, cele mai semnificative şi mai controversate 50 de teorii ştiinţifice. Experţii în domeniul ştiinţei au fost provocaţi să-şi abandoneze jargonul pretenţios şi să încerce să explice, pe înţelesul tuturor, cele mai sofisticate teorii ştiinţifice – în doar două pagini, 300 de cuvinte şi o ilustraţie metaforică.

Timpul este, ce-i drept, relativ, dar, mai important, el devine tot mai preţios într-o lume ce pare să se învârtă din ce în ce mai repede. Acest volum unic vă oferă ocazia să pătrundeţi în mintea celor mai mari oameni de ştiinţă ai lumii, ajutându-vă să înţelegeţi noţiunile fundamentale ale universului nostru.

Paul Parsons este fostul editor al publicaţiei Focus, deţinute de postul de televiziune BBC. Interesul său pentru ştiinţă l-a încurajat să colaboreze cu nenumărate publicaţii, începând cu Daily Telegraph şi până la FHM. Volumul său The Science of Doctor Who s-a numărat printre cele 12 cărţi care au concurat în 2007 pentru Royal Society Prize for Science Books.

Număr de vizualizări :946


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro