Un virus al minţii viu, la Paralela 45
Jul 5th, 2010 | By admin | Category: Agenda de carte
De curând, la Editura Paralela 45, în colecţia “Total” a apărut volumul “Virusul minţii. Cum ne poate fi de folos o ştiinţă revoluţionară, memetica” de Richard Brodie, în traducerea Amaliei Mărăşescu.
Această carte conţine un virus al minţii viu. Nu citiţi această carte decât dacă sunteţi dispuşi să vă lăsaţi infectat. Infecţia ar putea să afecteze felul în care gândiţi, în moduri mai mult sau mai puţin subtile, sau chiar să vă bulverseze ideile pe care le aveţi în prezent despre lume.Toată lumea e infectată. Toţi avem gusturi, dorinţe şi feluri de a lucra şi de a trăi care nu ne aparţin. Acestea sunt virusuri ale minţii: acestea sunt memele. Cu toţii le posedăm şi cu toţii le transmitem mai departe.
În această extraordinară prezentare a memelor şi a influenţei pe care o pot exercita acestea, Richard Brodie ne explică modul în care tot ceea ce ţine de viaţa noastră este controlat de meme. Dar putem prelua controlul asupra modului în care gândim. Richard Brodie este una dintre autorităţile mondiale în domeniul memeticii – studiul aspectelor autoreplicante ale culturii. Creator al programului Microsoft Word şi asistent tehnic personal al lui Bill Gates, Brodie este şi jucător profesionist de poker, precum şi un pasionat cunoscător al internetului şi al rolului acestuia în societate.




