Primul Muzeu Virtual al Neamului Românesc realizat de caricaturistul Nicolae Ioniţă

iul. 7th, 2010 | By | Category: Eveniment

De curând, la Ploieşti s-a deschis primul muzeu virtual din România, “Muzeul Virtual al Neamului Românesc”, la pagina de web www.personality.com.ro. Muzeul cuprinde lucrările a peste 1500 de artişti plastici din 127 de ţări, lucrări strânse de-a lungul a 10 ani de caricaturistul Nicolae Ioniţă. Colecţia “Caragiale” ce poate fi vizionată în acest muzeu cuprinde sute de portrete şi este unică în lume.

Pentru început muzeul va avea deschise 150 de săli de expoziţii (pagini web) urmând ca până la sfârşitul anului, numărul acestora să crească la peste 1.000.

Vizitatorii vor putea admira portrete, ilustraţii, caricaturi, comentarii grafice şi tot ceea ce pentru un artist plastic străin poate înseamna România, prin ceea ce are ea mai semnificativ: personalităţile reprezentative ale neamului românesc.

Vor fi aduse în atenţia vizitatorilor cele mai importante 250 de personalităţi naţionale aşa cum au fost ele receptate de unii dintre cei mai importanţi artişti plastici din lume, fără prejudecăţi şi fără păreri preconcepute.
Colecţia „Caragiale” este cea mai mare colecţie din lume de portrete ale unei personalităţi a culturii universale, şi este pentru prima dată pusă în întregime la dispoziţia celor interesaţi la adresa web  http://www.personality.com.ro/caragiale.htm

Muzeul oferă totodată, pentru achiziţie, în paginile “Anticariat”, exponate rarisime, dintre care unele nu pot fi găsite în nici un alt loc din lume. În acest sens cele mai reprezentative anticariate sunt destinate scriitorilor Caragiale şi Eminescu (la adresele web http://www.personality.com.ro/car_antic_1.htm şi http://www.personality.com.ro/emin_antic.htm )

Număr de vizualizări :1350


One Comment to “Primul Muzeu Virtual al Neamului Românesc realizat de caricaturistul Nicolae Ioniţă”

  1. Lori spune:

    Ce inseamna ca s-a deschis un muzeu virtual „la Ploiesti”. Explicati, va rog, formularea…

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro