„Bucuriile credinţei” de Maria Lascu

iul. 22nd, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Sâmbătă, 24 iulie 2010, ora 17:00, la Biblioteca Comunală Mahmudia va avea loc lansarea volumului de poezii religioase “Bucuriile Credinţei” de Maria Lascu, Editura Pim. Volumul va fi prezentat de scriitorul Emilian Marcu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Lansarea va cuprinde  o lectură din  poeziile cuprinse în volum (elevii de la Grupul Şcolar Vasile Bacalu şi  membrii Asociaţei Universul Prieteniei vor recita), precum şi momente muzicale, asigurate de Ansamblul de lipoveni „Katiuşa”.

Asociaţia Universul Prieteniei este constituită la iniţiativa unor oameni obişnuiţi, din toate colţurile ţării, de vârstă şi statut diferite, uniţi de dorinţa de a petrece timpul într-un univers al prieteniei în care este promovat talentul fiecărui individ şi ale cărui proiecte culturale au implicaţii sociale

Promovarea creaţiilor literare, artistice şi ştiinţifice ale membrilor asociaţiei este concepută ca mijloc de socializare şi de integrare a membrilor în societate, ca un antidot împotriva singurătăţii.

Până în acest moment Asociaţia Universul Prieteniei  a realizat 13 lansări de carte, o tabără de creaţie la Muncel în 2009,  întâlniri de club, de socializare a membrilor, participând la diverse manifestări cultural artistice.

La începutul anului 2010 , asociaţia a înfiinţat un post de radio pe internet şi un cenaclu literar-artistic (în parteneriat cu Muzeul Literaturii Romane-sucursala Iaşi) cu format de salon literar. Se organizează lansări de carte, sunt invitate personalităţi din lumea culturală a oraşului, citesc din creaţiile proprii membrii asociaţiei sau sunt promovate alte forme de manifestare artistică (muzică, artă plastică, artă manuală). Cel mai important proiect al Asociaţiei Universul Prieteniei,  născut din iniţiativa doamnei Rodica Rodean, preşedinta asociaţiei şi coordonat de doamna Didina Sava, este “Ciclul Anotimpurilor”, care cuprinde volumele “Primăvara”, “Vara”, “Toamna” şi “Iarna” , în care au debutat 31 autori de poezie , proză scurtă  şi graficieni.

Ideea unei tabere de creaţie la Mahmudia a apărut ca urmare a  unei  colaborări cu Primăria Mahmudia din septembrie 2009, când s-a lansat volumul de autor “Visuri Paralele” al domnului Simion Irofei. Tabăra din acest an, “Mahmudia-natură, istorie, civilizaţie” organizată în parteneriat cu Primăria   se va desfăşura în perioada 22-26 iulie 2010, având ca  obiectiv principal culegerea de material în vederea editării  unui album Mahmudia.

Număr de vizualizări :1027


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro