“Cimitirul din Praga”, cel mai recent roman al celebrului scriitor şi semiotician Umberto Eco, va fi disponibil în traducere în limba română la Târgul de Carte Gaudeamus din toamna acestui an, la numai o lună de la publicarea acestuia în Italia. Acţiunea romanului se petrece în secolul al XIX-lea, dar trimite spre condiţia omului de astăzi.
Noua carte apare la 30 de ani de la publicarea “Numelui trandafirului” (1980), roman laureat al Premiului Strega în 1981 – volumul care a marcat istoria bestseller-ului italian şi care l-a transformat pe Eco din semioticianul apreciat doar de „intelighenţia” şi lumea academică într-unul dintre scriitorii predilecţi ai noii ficţiuni. Romanul a cucerit o popularitate fără precedent, fiind tradus în peste 35 de limbi şi ecranizat de Jean-Jacques Annaud în 1986, cu Sean Connery, Christian Slater şi F. Murray Abraham în rolurile principale. Succesul romanului “Numele trandafirului” s-a repetat şi cu “Pendulul lui Foucault,” “Insula din ziua de ieri”, “Baudolino” sau “Misteriosa flacără a reginei Loana”. “Cimitirul din Praga”, în traducerea Ştefaniei Mincu este cel de-al şaselea roman publicat în colecţia BIBLIOTECA POLIROM. Umberto Eco s-a născut la Alessandria (Piemonte) la 16 ianuarie 1932. Şi-a făcut studiile universitare la Torino, luându-şi licenţa în estetică. Din 1971 este profesor de semiotică la Universitatea din Bologna. Conduce revista VS. Quaderni di studi semiotici. În anii ’60 a fost unul dintre reprezentanţii de frunte ai avangardei culturale italiene, numărându-se printre fondatorii revistelor “Marcatre” şi “Quindici”. Din 1959 este consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit nenumărate premii şi distincţii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). A predat la cele mai faimoase universităţi din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste 50 dintre ele. A scris romane (Numele trandafirului, 1980, Premiul Strega, 1981, şi Premiul pentru Cea mai bună carte a anului; Pendulul lui Foucault, 1988, Premiul Bancarella; Insula din ziua de ieri, 1994; Baudolino, 2002), studii de semiotică, de estetică şi teorie literară (Opera deschisă, 1962; Apocaliptici şi integraţi, 1964; Poeticile lui Joyce, 1966; Structura absenţa, 1968; Formele conţinutului, 1971; Tratat de semiotică generală, 1975; Cum se scrie o teză de licenţă, 1977; Lector in fabula, 1979; Semiotică şi filosofia limbajului, 1984; Limitele interpretării, 1990; Şase plimbări prin pădurea narativă, 1994; Interpretare şi suprainterpretare, 1975; Despre literatură, 2002), eseuri (Kant şi ornitorincul, 1997), articole (reunite în volumele Jurnal minim, 1963; Al doilea jurnal minim, 1990; Secretul Minervei, 2001). Din opera sa, la Editura Polirom au mai aparut “În ce cred cei care nu cred” (în colaborare cu Carlo Mario Martini, 2001), “În căutarea limbii perfecte” (2002), “Misterioasa flacără a reginei Loana” (2004), “Trei povestiri” (2005), “Pendulul lui Foucault” (2005), “Cum se face o teză de licenţă” (2006), “Limitele interpretarii” (2007), “Baudolino” (2007), “Apocaliptici şi integraţi. Comunicaţii de masă şi teorii ale culturii de masă” (2008), “A spune cam acelaşi lucru. Experienţe de traducere” (2008), “Insula din ziua de ieri” (2009), “De la arbore spre labirint. Studii istorice despre semn şi interpretere” (2009), “Kant şi ornitorincul” (2010).