Un nou volum de Guillermo Arriaga, la Editura Vellant

iun. 17th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

De curând, la Editura Vellant a apărut volumul „Retorno 201” de Guillermo Arriaga în traducerea Lilianei Pleşa Iacob.

Retorno este una dintre străzile haoticului Mexico City, pe care locuiesc deopotrivă pasiunile şi regretele, violenţa şi iubirea, jocul şi nebunia. Doctorul Del Río, văduva Diaz, Rogelio, Vikingu’ sau Serafina trec zilnic unii pe lângă alţii, fără să ştie că vieţile lor devin pretext pentru un exerciţiu stilistic care l-a consacrat pe Guillermo Arriaga: marile teme ale literaturii – dragostea şi moartea – sunt proiectate, aproape cinematografic, pe un fundal esenţial tragic, uneori ironic, alteori la limita absurdului.
Un povestitor desăvârşit, Guillermo Arriaga mărturiseşte că „obligaţia unui romancier este de a descoperi sensul morţii pentru a celebra viaţa”. Cele paisprezece povestiri care alcătuiesc volumul Retorno 201 reiau obsesiile literare prezente şi în romanele sale: “Escadron Ghilotina”, “Un dulce miros de moarte” şi “Bizonul din noapte”. În universul lui Arriaga nu există podoabe, nici respect, ci violenţă, promiscuitate, indiferenţă, absurd şi, uneori, ceva ce ar putea semăna cu tandreţea şi compasiunea pentru această umanitate răvăşită pe care o pune în scenă atât în cărţile, cât şi în scenariile sale.

Număr de vizualizări :724


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro