Munca organizată după bunul plac, o utopie realizabilă

iun. 13th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

De curând, la Editura Humanitas a apărut volumul “Arta exploatării de sine sau Minunata lume nouă a muncii” de Jakob Schrenk, în traducerea din limba germană a Danei Gheorghe, colecţia “Spaţii Publice”.

Autorul scria în acest volum: “De mii de ani oamenii visează la o muncă plăcută, pe care să şi-o poată organiza după voie. În secolul XXI această utopie ar putea deveni, în sfârşit, realitate. Cu fiecare dimineaţă în care ne trezim să mergem la serviciu, ne mai apropiem un pic de acest ţel. Un vis prinde viaţă. Cu o mică mare problemă: că visul ar putea fi, de fapt, un coşmar…
Angajatul modern este un manager al propriului eu şi un artist al exploatării de sine, care-şi foloseşte puterea de muncă într-un mod cât mai eficient şi, valorizând-o, amplifică de mai multe ori rezultatul strict material. Asta duce la întrebarea firească: dacă angajatului modern îi place să se exploateze, de ce să-l împiedicăm? Şi ce vrea de fapt această carte?
Această carte nu e o chemare la frânarea societăţii sau la grevă. Dar să nu uităm că biroul nu trebuie să devină automat un templu al realizării individuale. Ideea că omul poate crea doar la muncă lucruri care rămân, că o carieră abruptă este sinonimă cu o viaţă bună nu se bazează, în ultimă instanţă, pe o ordine naturală, ci e o invenţie omenească. Sau, altfel spus: este o ideologie, o concepţie despre lume rigidă, bazată pe anumite precepte care nu mai pot fi puse sub semnul întrebării de credincioşi. Această adevarată „Biserică a Carierei” a devenit o instituţie atotputernică.”

Jakob Schrenk (n. 1977) a absolvit Deutsche Journalistenschule din München. Publică reportaje şi articole de opinie în periodice precum NeonSüddeutsche ZeitungTagesspiegelBerliner Zeitung, TazDer Standard. Ţine cursuri la Institut für Soziologie, Ludwig-Maximilians-Universität, München.

Număr de vizualizări :724


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro