Mircea Cărtărescu îşi lansează la Bookfest „Frumoasele străine” şi ”Nimic”

iun. 11th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Astăzi, 12 iunie 2010, ora 13:00, la standul Editurii Humanitas, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2010 (Romexpo, B 07), are loc lansare volumelor semnate de Mircea Cărtărescu, “Frumoasele străine” şi “Nimic”, Editura Humanitas. Invitaţi: Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu, Lidia Bodea.

În “Frumoasele străine”, umorul, satiricul şi grotescul au fost dintotdeauna, în volumele sale de versuri, în “Levantul” şi-n “Orbitor”, în ”Enciclopedia zmeilor”  şi-n “De ce iubim femeile”, a doua coardă la arcul lui Mircea Cărtărescu, alături de cea onirică şi vizionară. În “Frumoasele străine “ ele sunt coarda dintâi. Puţine cărţi din literatura română de azi îi pot sta alături ca naturaleţe a povestirii şi ca ubicuitate a comicului, întins pe toate registrele, de la zâmbetul discret la râsul cu lacrimi. Cele trei povestiri unite de aceeaşi voce narativă, destinsă şi firească, sunt filme cu camera în mână, fără nici o emfază, mizând pe sinceritate şi simplitate. Sunt road movies, mai scurte sau mai lungi, cu scriitori, artişti vizuali, poliţişti şi criminali, studente şi responsabili culturali, fantome şi cineaşti, risipiţi într-o lume mereu surprinzătoare.

Volumul de poeme “Nimic” cuprinde poemele scrise de Cărtărescu în perioada 1988-1992. Despre acest volum, autorul spunea: “Le-am găsit, uitate, abandonate şi prăfuite, într-un plic vechi dintr-o cutie de carton, bietele mele ultime-ultimissime poeme, care-au zăcut acolo aproape douăzeci de ani, fără să mai spere într-o deshumare pioasă. Le-am recitit cu inima strânsă, atât cât mai puteau fi ele citite pe foile galbene şi friabile, pătate de cafea, străpunse de furia micilor litere de metal ale maşinii mele de scris. Şi deodată mi-am dat seama că în graffitiurile astea e mai mult adevăr (chiar dacă mult mai puţină literatură) decât în toată poezia mea anterioară, că de fapt aşa am vrut să scriu întotdeauna, că aici mă recunosc, că aici respir, că aici sunt în sfârşit liber. Le public acum ca pe nişte «postume din timpul vieţii», pentru beneficiul câtorva prieteni.”

Număr de vizualizări :770


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro