Anca Mizumschi la Târgul Naţional al Cărţii de Poezie, prima ediție

iun. 3rd, 2010 | By | Category: Agenda de carte

În cadrul Târgului Naţional al Cărţii de Poezie (desfăşurat în perioada 2-5 iunie 2010 la sediul Uniunii Scriitorilor din România, la Biblioteca Metropolitană şi la Muzeul Naţional al Literaturii Române), sâmbătă, 5 iunie 2010, ora 17:00, la sediul USR, Sala Oglinzilor (Calea Victoriei 115, Bucureşti), are loc lansarea volumului “Anca lui Noe” de Anca Mizumschi, Editura Humanitas, 2009.

La eveniment vor participa Alex. Ştefănescu, Iulian Costache, Vasile Mureşan Murivale şi Anca Mizumschi.

ANCA MIZUMSCHI s-a născut la 24 noiembrie 1964, Constanţa. Absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti, secţia Medicină Generală (1990), cu teza de absolvire “ Vasile Voiculescu-medicină şi poezie”, şi a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti (2009). Volume: “Departe de Hemingway” (cartea cea mai mică) debut 1988, „Est” –Ed. Viitorul Românesc 1993, „Opera Capitală” – Ed. Albatros 1995, “Poze cu zimţi” – Ed. Brumar, 2008, „Anca lui Noe”– Ed Humanitas, 2009. Publicaţii: România Literară, Luceafărul, Tomis, Tribuna, DilemaVeche, Flacăra, etc. Redactor de carte editura Viitorul Românesc, ziarist rubrica cultură “Ora”, colaborări la mai multe ziare şi reviste (1990-1994), producător şi realizator de emisiune culturală la radio Tinerama. Premiul revistei „Tomis”, premiul special revista „Tribuna”, Premiul George Bacovia, al revistei „Ateneu”, nominalizare la premiile pentru poezie ale USR, 2009, nominalizare la premiile Observator Cultural, 2010.

Număr de vizualizări :1092


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro