550 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului, la Bookfest

iun. 8th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

În cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest, pentru prima dată în istoria Bookfest, ARCuB- Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti va fi prezent la standul B 19 al Romexpo. Spaţiul de prezentare al ArCuB (stand B19) va putea fi vizitat de toţi cei care doresc să afle mai multe despre activităţile culturale pe care le desfăşoară Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti. Una dintre cele mai atractive oferte ale ArcuB este volumul Bucureşti – 550 de ani de la prima atestare documentară”, coordonat şi îngrijit de Radu Oltean. Volumul a fost editat la sfârşitul anului 2009, cu ocazia aniversării a 550 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului. După succesul înregistrat şi după obţinerea Premiului „George Potra” al Fundaţiei Culturale Magazin Istoric, cartea este binevenită în bibliotecile tuturor celor pasionaţi de istorie sau ale celor ce îndrăgesc Bucureştiul.

Niciodată până acum nu a fost publicat un album despre Bucureşti care să conţină atât de multe reproduceri de înaltă calitate ale celor mai reprezentative, mai rare şi mai interesante imagini legate de istoria oraşului. Lucrarea reproduce peste 400 de fotografii şi stampe vechi din colecţiile bibliotecii Academiei Române, ale Muzeului Municipiului Bucureşti, ale Muzeului Militar Naţional, ale Arhivelor Naţionale, din colecţiile particulare ale lui Alexandru Gâlmeanu, Simion Câlţia, Adrian Bejenaru, dar şi din cărţi, reviste şi ziare de epocă. De asemenea, în paginile sale apar reproduse artefacte din colecţiile de artă veche ale Muzeului Naţional de Artă a României, ale Muzeului Municipiului Bucureşti şi ale Muzeului Militar Naţional. Fotografii moderne sau din istoria recentă sunt realizate de autor şi de Cristian Radu, Andrei Pandele, Cristian Malide, Ştefan Tuchilă, Mircea Struţeanu, Ştefan Cristescu.

Structura cărţii presupune pe lângă imagini şi patru capitole de text, semnate de cunoscuţi istorici: Prof. Dr. Constantin Rezacheveci (Bucureştii Evului Mediu până la 1821), Dr. Adrian Silvan Ionescu (Trei secole de modă în Bucureşti), Dr. Istoric de Artă Cezara Mucenic (Case, palate, biserici, străzi mari şi mici în Bucureştii secolelor XIX şi XX ), Emanuel Bădescu (Grădinile vechiului Bucureşti). Prefaţa este semnată de Adrian Majuru.

Număr de vizualizări :1229


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro