“Scaune de pluş”, debutul în proză al lui Dan Petru Cristea, la Bookfest

iun. 1st, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Dan Petru Cristea a câştigat Concursul de debut al Editurii Cartea Românească pentru proză, pe anul 2009. Volumul “Scaune de pluş” va fi lansat la Bookfest, pe  11 iunie 2010, ora 13.30, la Standul Editurii Polirom& Cartea Românească (Pavilion 15, Romexpo).

În “Scaune de pluş” Dan Petru Cristea construieşte o utopie negativă foarte ingenioasă şi, într-un fel, actuală. Armătura narativ-speculativă susţine aici o reflecţie asupra mecanismelor represive − dublate de inevitabile riposte subversive − ale unei societăţi guvernate totalitar. Cititorul e provocat să-şi imagineze o Românie care, chiar dacă a depăşit pragul fatidicului an 2000 şi chiar dacă a intrat, ca tot restul lumii, în era Internetului, rămâne captivă într-un sistem politic (cvasi)comunist: Revoluţia a eşuat, dictatorul e în viaţă (sau poate supravieţuieşte spectral doar…), mijloacele orwelliene de supraveghere sau de control al informaţiei s-au perfecţionat. E ,,numai” o ficţiune, fireşte; o ficţiune neagră, siderantă, cu potenţial destabilizator, o inteligentă ,,nebunie” conspirativistă. Romanul “Scaune de pluş” nu este doar o distopie, el constituie şi exorcizarea necesară a tuturor traumelor trecutului printr-o teribilă poveste despre supravieţuire.

„Nu mi-a plăcut niciodată cum a sfârşit dictatorul. Graba aceea de a-l face să dispară ne-a făcut mai mult rău decât bine. Nu mă interesa ca el să dea seama şi m-ar fi mişcat prea puţin să ştiu dacă ar fi fost atins, înţelegând răul pe care l-a făcut, dar meritam un dialog cu el. N-am avut de gând să-l fac să-şi recunoască greşeala, pentru că atunci l-aş fi transformat în altcineva.

Iar dacă dictatura trece ca un gând urât, noi ceilalţi rămânem. Am fost atinşi de ea în însăşi fiinţa noastră. Dar aşa, betejiţi cum ajunseserăm, ne-am oblojit rănile şi am pornit mai departe. În orice condiţii, chiar şi atunci când răul ar fi fost mai mare încă decât a fost, viaţa trebuie să meargă înainte. Iar dacă ieşirea din tiranie are capcanele ei, un avertisment ne poate salva.”, spune autorul romanului, Dan Petru Cristea.

Număr de vizualizări :1370


2 Comments to ““Scaune de pluş”, debutul în proză al lui Dan Petru Cristea, la Bookfest”

  1. Tea Ionescu spune:

    „Cartea Romaneasca” editura de prestigiu? Dar cei simplii si talentati cu adevarat cand vor reusi sa publice aici? Uniunea Scriitorilor este asa de exclusivista!! Nu va felicit, domnul meu! Nu am motive! Daca stiti ca a fost un concurs curat, atunci fiti mandru de realizarea dumneavoastra!

  2. Ilarie Mincea spune:

    Un roman jalnic, greu de citit si extrem de plictisitor, presarat cu vulgaritati. Incredibil cum premiile merg catre astfel de carti lipsite de valoare!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro