“Mamă, te rog să nu plângi” de Constantin Popovici

iun. 30th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

De curând, la Editura Humanitas, în colecţia “Memorii / Jurnale” a apărut volumul “Mamă, te rog să nu plângi” de Constantin Popovici.

“Am hotărât târziu să încep această poveste, după o noapte în care l-am visat din nou pe tata. Mult îmbatrânit, într-o celulă, aşa mi-a apărut în vis. Avea o barbă lungă, albă, nepieptanată, parcă nesfârşită. Mă privea deprimat. «Iartă-mă, fiule…», mi-a spus, îngrozitor de palid şi de speriat. Abia putea să vorbească.
M-am apucat să scriu primele rânduri având în minte imaginea lui din vis. Era de nerecunoscut, ca atunci, la proces. Aş fi vrut să încep cu mult înainte, dar, de fiecare dată, simţeam că nu încerc altceva decât să transcriu un trecut şi astfel să-l îngrop. Or, timpul acela nu se lăsa uşor ucis, el trebuia să trăiască numai în mine, viu, perpetuu, intim, nu eliberat ca să se pulverizeze. Dar, visându-l repetat pe tata în carceră, am început sa gândesc altfel. Zilele acelea de ieri, de fapt de demult, îmi cereau dintr-o dată să le fac loc în afară. Perdeaua trebuia trasă.
Poate că paginile pe care le scriu acum vor deveni o carte; daca nu, manuscrisul îl voi aşeza cu discreţie în biblioteca din casa părinţilor, ridicată în liniştea unui pamânt unde am fost adus pe lume şi căruia îi întorc peste timp recunoştinţa, lăsându-i ca amintire o frântură de viaţă, lui şi celor care, întâmplator, vor găsi caietul caligrafiat cu răbdare şi durere.”, spune autorul despre cum a începuit scrierea acestei cărţi.

Constantin Popovici (n. 1940), licenţiat în filologie, profesor în judeţele Buzău şi Prahova (în ultimii ani de activitate la Ploieşti), publică relativ târziu, la început articole, studii şi proiecte didactice pe teme de limbă şi literatură română. În revista “România literară”, la rubrica  „Literatura în şcoală”, în mai multe numere îi apare “Un dicţionar de personaje literare din operele scriitorilor români incluse în programele şcolare de liceu”, iar în “Axioma”, un al doilea dicţionar de personaje, pentru uzul elevilor şi profesorilor de gimnaziu. A coordonat pe parcursul mai multor ani revista pentru elevi “Pasiuni”.

Număr de vizualizări :970


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro