Un nou roman al Simonei Constantinovici, “Nepoata lui Dali”

mai 5th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Mâine, 7 mai 2010, ora 12:00, la sediul revistei „Orizont” din Timişoara, va avea loc lansarea romanului Nepoata lui Dali” de Simona Constantinovici, Editura Marineasa, 2009. Despre carte vor vorbi: Cornel Ungureanu, Viorel Marineasa, Daniel Vighi şi Radu Pavel Gheo.

Simona Constantinovici (n. 1968) a absolvit Facultatea de Filologie din Timişoara în 1990. Rămâne la Catedra de limba română a Universităţii de Vest din Timişoara, unde este actualmente conferenţiar. 1990-1991 – bursieră a Guvernului Francez la universitatea din Burgundia. Membră a Atelierului literar „Ariergarda” şi a Societăţii Tinerilor Universitari din România. A publicat versuri, romane şi cărţi de specialitate : “Casa cu tăceri de toate mărimile” (poeme), Timişoara, Editura Augusta, 1996 (premiul de debut în poezie „Gheorghe Pituţ”); “47. îngeri de catifea” (poezii), Timişoara, Editura Brumar, 2008; “Colecţia de fluturi” (roman), Editura Brumar, 2005 (premiul de debut în proză, revista „Mozaic” şi Editura Aius din Craiova); Nepoata lui Dali, Timişoara, Editura Marineasa, 2009; “Spaţiul dintre cuvinte. Polifonii stilistice”, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2006; “Sertarele cu ficţiune. Manual de scriere creativă”, Editura Bastion, 2008; “Dicţionar de termeni arghezieni, I, II”, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2004, 2008.

Număr de vizualizări :938


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro