spot_img

Răzvan Theodorescu la întâlnirile „SpectActor”, Teatrul Naţional Craiova

Duminică, 23 mai 2010, ora 11:00, la sala Ion D. Sîrbu a Teatrului Naţional Craiova, continuă seria întâlnirilor „SpectActor”, invitatul acestei ediţii fiind  Răzvan Theodorescu, istoric al culturii şi istoric de artă.

Subiectul conferinţei va fi „Civilizaţia europeană a epocii lui Shakespeare”, un bun prilej de meditaţie intelectuală la puţin timp după încheierea recentei ediţii a Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova şi Bucureşti. Evenimentul este organizat de TNC în colaborare cu Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Dolj.

Răzvan Theodorescu (n. 22 mai 1939, Bucureşti) este istoric al culturii şi istoric de artă român, profesor universitar, membru titular al Academiei Române, om politic şi senatorromân în legislatura 2000-2004. La 14 decembrie 2004 a fost numit în funcţia de membru în Colegiul Naţional al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. În 2008 a fost desemnat ambasador al Alianţei Civilizaţiilor pentru România. Răzvan Theodorescu a fost şi ministrul culturii. A fost, de asemenea, preşedinte al Radioteleviziunii române (1992-2000).

Cavaler (din 1997) şi comandor (din 2003) al Ordinului Artelor şi Literelor al Republicii Franceze Membru al Academiei de Ştiinţe din New York (din 1998). Membru Corespondent (din 1998) şi titular (din 2002) al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere Mare Ofiţer al Ordinului Naţional pentru Merit (2000) Doctor „honoris causa” al Universităţii din Oradea (1998) Doctor „honoris causa” al Universităţii de Arte din Cluj-Napoca (2001) Doctor „honoris causa” al Universităţii de Vest din Timişoara (2002) Doctor „honoris causa” al Universităţii din Craiova (2002).

Premiul Bernier al Institutului Franţei Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române Premiul „Flacăra” Premiul „Herder” al Universităţii din Viena Premiul „Nicolae Iorga” al Centrului Internaţional Ecumenic pentru Dialog Spiritual.

Răzvan Theodorescu a publicat peste 15 lucrări de istorie, artă românească şi europeană şi circa 600 de articole în reviste din ţară şi străinătate. Dintre cărţile publicate până în prezent, de la debutul cu lucrarea Mănăstirea Dragomirna, menţionăm:

Biserica Stavropoleos, (1967), Bizanţul, Balcanii şi Occidentul la începuturile culturii medievale româneşti (Secolele X-XIV) (Editura Academiei Române, 1974), Un mileniu de artă la gurile Dunării (400-1400) (Editura Meridiane, Bucureşti, 1976), Itinerarii medievale (Editura Meridiane, Bucureşti, 1979), Piatra celor trei prelaţi (Editura Meridiane, Bucureşti, 1979), Apel la istorie (Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1980), Civilizaţia românilor între medieval şi modern. Orizontul imaginii (1550-1800) – 2 vol. (Editura Meridiane, Bucureşti, 1992), Drumuri spre ieri (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1992), 900 zile de manipulare (Editura Tinerama, Bucureşti, 1994), Pictura murală moldovenească din secolele XV şi XVI (Editura UNESCO, Bucureşti, 1995), Românii şi Balcanicii în Civilizaţia sud-est europeană (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999), Puţină Istorie (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999)

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508